Un maramureşean este cercetat pentru contrabandă cu ţigări

0
259

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 4.000 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, iar un maramureşean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În data de 2 mai, în jurul orei 7, poliţiştii de frontieră din Valea Vişeului au observat mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interior, transportând în spate colete voluminoase.
Drept urmare, s-a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuându-se somaţia legală prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă, dispersându-se în direcţii diferite.
Pentru reţinerea persoanelor care nu s-au supus somaţiilor, s-a tras un foc de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea cetăţeanului român Ioan T., în vârstă de 51 de ani, domiciliat în judeţul nostru.
Maramureşeanul, împreună cu autoturismul şi coletele, a fost dus la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 4.070 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 47.600 lei, care au fost confiscate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.