– trei percheziţii domiciliare puse în aplicare –
Marţi, 15 mai, ofiţerii specializaţi în prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare trei mandate de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, la imobile unde existau indicii că se depozitează ţigări provenite din contrabandă.
Percheziţiile s-au desfăşurat în cadrul activităţilor de cercetare şi documentare într-un dosar penal întocmit după ce poliţiştii au găsit, în zona Pieţei Agroalimentare, două depozite de ţigarete provenite din contrabandă. Trei sigheteni, în vârstă de 52, 56 respectiv 62 de ani, sunt bănuiţi că ar fi implicaţi în activităţi de colectare, transport, depozitare şi comercializare ilicită a produselor din tutun.
În urma percheziţiilor efectuate la imobile situate pe străzile 22 Decembrie şi Gheorghe Doja, poliţiştii au găsit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 6.000 ţigarete, nemarcate corespunzător, provenite din contrabandă.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere penală.
În Baia Mare – Două persoane au fost reţinute pentru furt
– bunuri de peste 26.000 lei au fost recuperate de poliţişti –
Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar alte cinci sunt cercetate în stare de libertate, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti în cazul a şapte furturi sesizate în această lună. Bunurile sustrase, în valoare de peste 30.000 lei, au fost recuperate aproape în totalitate şi restituite părţilor vătămate.
• Cercetările efectuate de poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale în cadrul dosarelor penale întocmite în urma mai multor sesizări privind comiterea unor furturi şi tentative de furt au dus la identificarea persoanelor bănuite şi la recuperarea unei bune părţi din prejudiciu.
Este vorba despre patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, bănuiţi că ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă şi în patru societăţi comerciale din Baia Mare, de unde ar fi sustras bijuterii, acumulatori auto, un laptop, un telefon mobil etc., estimate la valoarea de peste 13.000 lei. Dintre aceştia, doi au fost reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Bunurile au fost recuperate în proporţie de 60%.
• Şi poliţiştii din Borşa au identificat un tânăr, de 17 ani din oraş, bănuit că a pătruns într-o locuinţă, de unde a sustras bunuri electrice în valoare, de 10.000 lei. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi restituite părţii vătămate.
• Alţi doi tineri, unul, de 19 ani, din Petrova, şi altul, de 24 de ani, din Bistra, sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, după ce s-a constatat că, în noaptea de 13/14 mai a.c., au pătruns într-o societate comercială din Bistra, de unde au sustras diferite bunuri şi carburant, în valoare de 8.000 lei. Şi în acest caz, poliţiştii au recuperat în totalitate prejudiciul şi l-au restituit administratorului societăţii.
































