“Ei au murit ca să trăim noi”, sunt gândurile îndreptate spre eroii neamului. Autorităţi locale şi judeţene, veterani de război, clerici, şefi de instituţii publice şi trecători s-au oprit ieri, 17 mai, pentru câteva momente din mersul vieţii lor şi şi-au amintit de eroii care şi-au dat viaţa în cele două conflagraţii mondiale. A fost Ziua Eroilor. O zi de sărbătoare naţională stabilită într-o zi de praznic împărătesc: Înălţarea Domnului. Parcă şi cerul a plâns în această zi, când stropi mari de ploaie au căzut peste cei prezenţi aducând în amintire jertfa atâtor eroi, unii abia în floarea vârstei, oameni pentru care nu a contat tinereţea, ci sacrificiul suprem pentru patrie, pentru semeni.
În Baia Mare, manifestarea dedicată Zilei Eroilor a fost organizată la Monumentul Ostaşului Român. În faţa acestuia, la loc de cinste au stat veteranii de război, la fel de demni şi de serioşi. După intonarea Imnului Naţional al României a fost săvârşită o slujbă religioasă pentru cei care şi-au pierdut viaţa pe fronturile de luptă şi în lagărele de război. În fruntea preoţilor s-a aflat PS Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Apoi, au fost sfinţite coroanele de flori pregătite pentru a fi aşezate la baza monumentului. În semn de preţuire, s-a dat citire numelor celor care au murit în război. Au citit listele cu eroii Maramureşului maiorul Iulian Bejan, colonel în rezervă Ioan Bota şi lt col. Liviu Nistor.
Apoi, oficialităţile judeţene şi locale şi-au rostit discursurile specifice acestei zile. Subprefectul judeţului Maramureş, Alexandru Cosma, a dat citire mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, iar secretarul judeţului, Aurica Todoran, a citit mesajul şefului administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea.
“Avem datoria de a omagia eroii şi de a le arăta recunoştinţă veşnică pentru că nu există un simbol mai puternic al curajului decât inima unui erou al neamului. De Ziua Eroilor aducem un pios omagiu celor care au luptat în cele două războaie mondiale, militarilor români şi maramureşenilor care au plătit cel mai scump tribut pentru libertatea noastră, viaţa lor”, a transmis preşedintele CJ Gabriel Zetea.
La rândul său, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a subliniat că îi consideră eroi pe toţi cei care ştiu şi înţeleg şi astăzi să se jertfească pentru aproapele.. “Eroi pentru mine şi pentru toţi cei care simt cu adevărat româneşte sunt şi cei care muncesc pentru familiile lor departe de ţară şi cei care se jertfesc pe fronturile şi în teatrele de operaţii în afara ţării, toţi cei care oferă educaţie copiilor noştri în şcolile din România, toţi cei care lucrează în spitalele româneşti, toţi cei care se gândesc la cei de lângă ei. Oameni români care se dedică românilor. Dumnezeu să ne dea lumină şi înţelepciune să-i respectăm şi pe cei care se jertfesc şi azi pentru România şi pentru viitorul României”, a punctat Cătălin Cherecheş.
În final, cuvântul i-a aparţinut colonelului în rezervă Ioan Bota, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Maramureş.
“Ziua Eroilor o sărbătorim odată cu Înălţarea Domnului. Iisus S-a înălţat la cer după ce şi-a îndeplinit misiunea şi ne-a adus mântuirea. Iisus S-a înălţat la cer spre a ne ridica calea spre ideal şi sfinţenie. Eroii şi-au îndeplinit misiunea vieţii lor prin jertfirea totală pe altarul patriei. De aceea, Ziua Eroilor este ziua împlinirii naţionale. Este şi trebuie să fie o zi de rugăciune, de meditaţie, o zi de înnoire morală. La mormântul unui erou se îngenunchează şi în tăcere se roagă. Ei au murit ca să trăim noi. Ei au înfruntat viforniţa frontului pentru ca noi să ne bucurăm de adierea păcii. Ei au pătimit în crivăţul morţii spre a învia neamul şi dreptatea lui”, a adăugat col (r) Ioan Bota.
Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român şi cu defilarea pe sunetul muzicii interpretate de Fanfara Municipală.






























