Administraţiile locale, pe raza cărora există clădiri de patrimoniu, trebuie să realizeze o evidenţă a acestora în perioada următoare. Instituţia Prefectului aşteaptă rapoartele de la primării, pentru a întocmi o centralizare la nivel de judeţ şi a vedea mai departe ce se poate face pentru consolidarea şi reabilitarea imobilelor vechi ce se află într-un grad ridicat de degradare.
Toată acţiunea a fost gândită pentru a se evita noi accidente, precum cele petrecute în Baia Mare şi alte localităţi, când clădirile istorice neîntreţinute de actualii proprietari s-au prăbuşit parţial. De asemenea, pentru a impulsiona proprietarii clădirilor de patrimoniu să le consolideze pe cele aflate în pericol, primăriile pot stabili şi impozite majorate de până la cinci ori pentru aceste imobile aflate în degradare. Prefectul judeţului, Vasile Moldovan, a explicat: „Am comunicat primăriilor o adresă referitoare la clădirile de patrimoniu, clădirile istorice. Aici, administraţiile locale au posibilitatea, potrivit Codului fiscal, să majoreze impozitul aferent acestora până la 500% dacă proprietarii lor nu le reabilitează şi nu le pun în siguranţă prin consolidări. Este o problemă stringentă în Maramureş în acest domeniu. Dispoziţiile legale prevăd şi că primăriile au posibilitatea de a efectua cheltuieli pentru a proteja aceste clădiri de patrimoniu, urmând ca mai apoi să se îndrepte împotriva proprietarilor, dar bănuiesc că nu prea există fonduri cu această destinaţie. Tocmai de aceea trebuie identificate toate clădirile de acest gen, în primul rând, apoi proprietarii, şi avut o discuţie cu fiecare în parte, şi a găsi soluţiile care se impun pentru a evita anumite dezastre, aşa cum s-a întâmplat în Baia Sprie şi Baia Mare. În acest sens, solicit primăriilor să facă un inventar al acestor clădiri şi apoi să ne comunice nouă situaţiile pentru a putea centraliza la nivel de judeţ situaţia acestor clădiri de patrimoniu, iar comisiei ce a fost desemnată prin ordin de prefect, când se va deplasa în fiecare UAT, sper să-i fie acordat tot sprijinul. De asemenea, oamenii noştri vor îndruma primăriile în tot ceea ce au de făcut din punct de vedere legal în asemenea situaţii”.