În comunicatul emis de Primăria Borşa se arată: „Personalul rămâne în grevă pe perioadă nedeterminată, fiind imposibil să lucreze în aceste condiţii. Angajaţii au intrat de ieri, 21 mai 2018 în grevă, fiind nemulţumiţi de faptul că nu îşi pot îndeplini atribuţiile de serviciu din cauză că, încă de vineri, mai mulţi membri ai Composesoratului Borşa, însoţiţi de jandarmi şi de un executor judecătoresc, au pătruns în clădire, au spart rând pe rând birourile în căutarea unor anumite documente vechi, au fotografiat şi filmat diverse documente, în acestea găsindu-se, probabil, şi date personale ale cetăţenilor, care, prin lege, sunt confidenţiale. Miza acestor căutări este reprezentată de o serie de documente vechi, originale, găsite în urmă cu puţin timp de către un cetăţean la demolarea unei case în care cândva a funcţionat sediul composesoratului din oraş. Din aceste acte reiese că vechiul Composesorat Nobil Borşa ar fi deţinut doar 6.036 hectare de pădure şi nicidecum peste 17.000 ha aşa cum au solicitat din partea statului de-a lungul anilor de procese. Sub protecţia unei încuviinţări judecătoreşti, aceştia au intrat forţat în birouri, au spart cu bormaşina încuietorile, folosind generatoare de curent puse în funcţiune de combustibili inflamabili, pe care i-au adus în clădire în recipiente simple, punând în pericol siguranţa personalului care era în incintă. Nu au scăpat neperchiziţionate nici biroul primarului, al secretarului oraşului şi nici chiar Biblioteca orăşenească. Până când angajaţii nu vor avea convingerea că îşi pot îndeplini în siguranţă atribuţiile de serviciu, aceştia vor rămâne în grevă. Situaţia din ultimele zile nu este de natură să asigure siguranţa, nici lor, dar nici a cetăţenilor care trec pragul instituţiei”.
Nota redacţiei: Primarul Sorin Ioan Timiş a făcut plângere penală împotriva celor care au intrat în primărie, deşi trebuia să colaboreze cu executorul judecătoresc, care aplică o sentinţă definitivă, irevocabilă şi executorie.






























Primaria trebuie sa taca. Ani de zile si-a batut joc de lege, de bunul simt si de oamenii care isi cautau dreptatea.
Nu am mila deloc de cei vinovati. Oameni buni, nu-i iertati, ce conteaza daca vinovat este primarul actual sau fostul primar? Faceti-i sa simta umilinta pe care voi ati indurat-o atitia ani! Hotarirea instantei trebuie aplicata fara discutii sau comentarii.