Pe timpul executării unei misiuni de supraveghere şi control a frontierei de stat, poliţiştii de frontieră din Valea Vişeului au descoperit mai multe colete ce conţineau ţigări de contrabandă.
Baxurile au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 11.700 lei, au fost confiscate, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.