Trei puncte la despărţirea de eşalonul secund

0
415

• AS Independenţa Baia Mare – Piros Security Arad 9-2 (6-1)

AS Independenţa Baia Mare s-a despărţit de eşalonul secund cu victorie, în ultima etapă a sezonului formaţia antrenată de Liviu Ivasuc dispunînd, pe arena din Recea, de Piros Security Arad, cu scorul de 9-2 (6-1). Pe lîngă succesul en-fanfare, băimărencele au promovat în prima ligă fără să cunoască înfrîngerea, în acest sezon acumulînd 13 victorii şi un egal, terminînd stagiunea cu 40 puncte, cu 11 peste locul secund, deţinut de Vasas Odorhei II. Disputa cu arădencele s-a dovedit pentru fetele noastre un simplu antrenament, scorul final spunînd totul, ecuaţia celor trei puncte fiind soluţionată încă după prima repriză. Marinela Cotos a realizat o triplă în duelul de duminică (8, 28, 37), iar celelalte goluri au fost marcate de Denisa Predoi (19, 31), Alexandra Buftea (36), Floarea Liheţ (54 – autogol), Florica Codrea (77 – 11 m), Raluca Dragoş (81), iar pentru oaspete şi-au trecut numele pe lista marcatoarelor Andreea Bălaş (26) şi Emese Bajko (71). • AS Independenţa Baia Mare: Luciana Dragoş – Tania Mare (Roberta Silaghi ’50), Florica Codrea – cpt., Diana Pop, Andreea Rakos – Laura Desmerean, Adelina Fedor (Alexandra Ionescu ’46), Alexandra Buftea (Camelia Daneliuc ’52), Andreea Pop – Marinela Cotos (Cosmina Rotari ’52), Denisa Predoi. Antrenor: Liviu Ivasuc.
Finalul meciului a adus bucuria mult aşteptată de jucătoarele de la AS Independenţa, care au încins hora la mijlocul terenului, iar după a urmat festivitatea de premiere din partea FRF, oficiată de către Alin Ciobanu, membru în Comitetul Executiv, alături de care au mai fost prezenţi Zoltan Szekely (vicepreşedinte AJF Maramureş), primarul comunei Recea Octavian Pavel, Florin Gherasim (preşedinte ACS Fotbal Comuna Recea), Dacian Nastai şi Emil Kemenes (referenţi zonali). Fetele şi oficialii promovatei în primul eşalon au primit tricourile de campioni şi medalii.
Rezultatele ultimei etape: Sporting Lugaş – Vasas Femina Odorhei II 1-5; AS Independenţa Baia Mare – Piros Security Arad 9-2; Olimpic Star Cluj-Napoca – CS Ineu 3-0; Olimpia Cluj-Napoca II – Ladies Târgu Mureş (sîmbătă, 2 iunie).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.