Fermierii se confruntă, pe an ce trece, cu dăunători tot mai mulţi şi mai rezistenţi la insecticide, care distrug culturile, dispar în momentul în care agricultorii aplică tratamente şi reapar după cîteva zile, înmulţindu-se alarmant de repede. Agricultura ecologică nu este uşor de făcut, mai ales în zonele în care până acum au existat culturi tratate prin metode chimice.
Gheorghe Tinc, fermier din Mireşu Mare, ne explică: „În agricultură, ne confruntăm cu problema dăunătorilor care sunt tot mai mulţi şi mai greu de combătut. Înainte, când eram organizaţi în CAP-uri, nu a fost un lucru rău. Ceea ce Europa are acum, noi am avut atunci. Pe lângă cultura mea de ardei, spre exemplu, dacă vine unul şi pune lucernă sau trifoi, dăunătorul are un loc unde să se ascundă! Eu merg să-l tratez, să-l elimin, dar el se ascunde acolo. Eu am plecat, el revine! Mai mult, sunt nişte dăunători tot mai greu de eliminat. Am avea nevoie de specialişti de protecţia plantelor, să vină în teren, la fermieri, să ne spună: dăunătorul acesta se poate combate eficient cu acest pesticid. Un exemplu concret este următorul: a apărut la varză un fluture foarte asemănător cu dăunătorul cerealelor din depozite, ce este foarte greu de combătut. Pe lângă faptul că e greu de eliminat, este şi foarte „isteţ”, pleacă atunci când tratezi plantele şi revine… Sunt foarte multe generaţii într-un an, vreo 20, deci e greu să scapi de el. Şi agricultura bio este greu de făcut. Nu poţi să o faci când vecinul de lângă tine are tot felul de dăunători şi boli în cultura lui! Într-o zonă în care nu au mai fost culturi tratate chimic, poate că s-ar putea cultiva eco şi ar fi mai uşor, dar nu la noi în zona noastră…”
Politica agricolă să fie îmbunătăţită
Fermierul mai spune că nici strategia în domeniul agricol nu este foarte bine gândită şi ar necesita îmbunătăţiri: „Din păcate, nu văd foarte bine gândită nici politica pe agricultură la nivel naţional. Dacă noi în zootehnie am acceptat să se ducă viţelul la export atunci când are în jur de 100 kg. nu văd cum va ajuta economia acest lucru. Dacă nu am permite exportul decât atunci când animalul ar avea 400-500 kg şi l-am exporta sacrificat deja, ar fi altceva. Una e să duci 100 kg carne în viu şi alta e să trimiţi pentru export la carcasă 400 kg. Ei oricum o prelucrează, au plus economic, şi ne-o aduc înapoi. Sau poate mai rău, a noastră o consumă ei, că e de calitate, şi nouă ne trimit alta, din fermele superintensive… Ce ar însemna toată producţia aceasta pe care am face-o? Un plus de valoare pentru toată lumea! Nu mai dăm străinilor marfă pe bani de nimic, ca să câştige ei. Deci ar fi un plus atât pentru cel care creşte animalul, cât şi pentru cel care produce şi până la urmă pentru cel care comercializează produsele finite, ceea ce înseamnă vaci, viţei, porci, pui, care rămân în ţară”.
Gheorghe Tinc cultivă în acest an 4 ha de porumb boabe, circa 1,5 ha de grâu şi câteva zeci de arii cu orz, dar şi legume în solar şi câmp, pe care le comercializează cu amănuntul la piaţă.
