În anul Centenarului, noi, un grup de băimăreni, am făcut o excursie în Republica Moldova, organizată de Ioan Ciocian, cunoscător al meleagurilor basarabene şi prieten cu mulţi oficiali de acolo. Nefiind istoric, n-am competenţele necesare să vă ofer detalii despre istoria zbuciumată a unui popor obligat de-a lungul vremurilor să îndure nedreptăţi istorice greu de imaginat. Deşi despre Moldova şi cetăţenii ei se spun multe, părţi din realitate pot fi cunoscute şi înţelese doar la faţa locului. Obiectivele turistice reprezentative sînt cetăţile, simboluri ale luptei pentru independenţă, şi mănăstirile, centre de spiritualite şi cultură românească.
Cetatea Soroca, ctitorie a lui Ştefan cel Mare
Din cauza formalităţilor de la frontieră, a drumului prost şi a vremii instabile, am ajuns pe înserate. Pe o ploaie torenţială, am fost aşteptaţi de prof. Nicolae Bulat, custodele şi administratorul cetăţii. Obiectivul îşi are propria istorie şi face parte din lanţul cetăţilor defensive, aşezate de-a lungul Nistrului, menite să apere centrele administrative ale principatului Moldova de tătari şi de alte popoare migratoare. Construită în sec. XIV, Petru Rareş, cu ajutorul unor arhitecţi din Ardeal, între anii 1543 şi 1546, a reconstruit cetatea din piatră. Precum alte monumente istorice, în anii comunismului, cetatea a fost neglijată şi lăsată în paragină. După 1990, la insistenţele custodelui, autorităţile locale s-au implicat financiar, astfel că cetatea a reintrat în circuitul turistic al oraşului. Mai poate fi vizitată „Flacăra Recunoştinţei”, monument închinat eroilor moldoveni care au murit în conflictul transnistrean din 1992, ale cărui urme sînt vizibile la podul dezafectat de peste Nistru, în apropiere de oraşul Criuleni.
Mănăstirile, simboluri ale spiritualităţii ortodoxe

La ora actuală, pe teritoriul Basarabiei se găsesc 24 de complexe mănăstireşti, de călugări şi maici, 5 mănăstiri şi schituri, majoritatea construite în sec. XIV-XVIII. Letopiseţul Moldovei menţionează că pe vremea lui Ştefan cel Mare bisericile erau zidite pe locul fostelor bătălii purtate de domnitor, în memoria oştenilor căzuţi pe cîmpul de luptă. Conform programului, am vizitat mănăstirile Suruceni, Curchi, Condriţa, Căpriana şi complexul muzeal din Orheiul Vechi. Cu excepţia unor particularităţi istorice, mănăstirile întrunesc caracteristici comune. Din lipsa unor documente oficiale, pe seama adevăraţilor ctitori s-au născut legende, ipoteze, mituri şi versiuni greu de verificat. La vremea respectivă, principalul material de construcţie a fost lemnul, înlocuit în sec. XVII şi XVIII de piatră, folosită pentru reconstrucţia mănăstirilor. Sub ocupaţia sovietică, mănăstirile au fost transformate în spitale de psihiatrie, tabere de copii, unităţi militare sau depozite de cereale ale vechilor colhozuri. Cei care doresc să viziteze Basarabia trebuie să ştie că, alături de ruinele vechilor mănăstiri (unde mai există), s-au construit biserici somptuoase şi opulente, în stil rusesc, aflate sub oblăduirea Patriarhiei moscovite. Spre deosebite de Ucraina, unde statul îi scuteşte de impozite pe sponsorii lăcaşelor de cult, autorităţile de la Chişinău nu se implică financiar în ridicarea bisericilor. În Orheiul Vechi, am vizitat un muzeu şi din mers am văzut localitatea Butuceni, cu drumuri, case şi garduri ca-n vremea Evului Mediu. Ni s-a spus că autorităţile locale fac demersurile necesare pentru ca satul să intre în patrimoniul UNESCO.
Cricova, lumea vinului
Cine ajunge în Basarabia nu trebuie să piardă vizita la celebrele galerii subterane (hrube) de la Cricova, cu o lungime de 120 km, unde în condiţii speciale „zac” mii de sticle cu vinuri din cele mai renumite soiuri de viţă-de-vie, crescute în solul roditor al Basarabiei. Vizita la Cricova costă 150 lei (aproximativ 600 lei modoveneşti) şi constă într-o plimbare cu trenuleţul electric. În staţiile de oprire, ce poartă numele unor soiuri de vinuri celebre, frumoasele „ghiduşe” oferă vizitatorilor informaţii tehnice legate de producerea, maturarea şi păstrarea vinului. În hruba destinată oficialităţilor europene, vinuri de colecţie deţin Băsescu şi Iohannis. După vizionarea unui filmuleţ, avînd ca temă istoria vinului din podgoriile Cricovei, vizitatorii pot degusta un soi de vin spumant (şampanie), turnat în pahare cu picior detaşabil, ce pot fi păstrate ca amintire. În preţul distracţiei intră şi un prînz uşor, stropit cu cantităţi rezonabile de vin alb sau roşu, după preferinţă. La ieşirea din subteran, complexul dispune de un magazin, în care turiştii pot să-şi cumpere vin la discreţie şi la preţuri accesibile. La graniţă, vameşii sînt interesaţi de ţigări, nu de vinul din bagajul turiştilor.
Economie, educaţie şi politică
La capitolul drumuri, Moldova se aseamănă cu România, are drumuri bune şi rele, pe a căror margine pot fi văzute plantaţii de nuci cu proprietari necunoscuţi. Informaţii despre economie şi administraţie am aflat de la d-na Ala Ungureanu, vicepreşedintă a Consiliului Raional Criuleni. De profesie cadru didactic, membru al PNL, ne-a relatat că în Basarabia mari schimbări nu s-au produs. Economia ţării se bazează în continuare pe agricultură şi mai puţin pe industrie. Pe bună dreptate, pămîntul Basarabiei, în mare parte, este un cernoziom negru ca păcura şi extrem de productiv. Vechile colhozuri au fost transformate în asociaţii agricole, iar terenul avut sau primit de la stat este dat în arendă, este lucrat mecanizat şi pe suprafeţe mari. Din mers, nu am văzut nici un pămînt nelucrat, iar vînzarea terenului agricol către străini este exclusă. Sistemul educaţional, consolidat şi eficient, a rămas exact ca pe vremea comunismului. După nouă clase obligatorii, elevii pot urma o şcoală profesională sau un liceu teoretic, cu două profile, real sau umanist. Altfel spus, muncitorii îşi văd de meserie, iar specialiştii în diferite domenii, de profesiile dobîndite în urma studiilor făcute în învăţămîntul superior. Am înţeles că autorităţile nu au de gînd să facă reforme de anvergură în educaţie. Despre politică şi politicieni, am aflat de la posturile de televiziune, care în pauza de publicitate dau reclame în limba rusă. Politicienii din Moldova şi mass-media sunt copii ale celor din România. Principalele teme de discuţie sînt corupţia, justiţia, salariile mici ale bugetarilor, deficienţele din sănătate şi lipsa banilor pentru investiţii. Problema unirii cu România rămîne un deziderat încă prea îndepărtat. Intelectualii şi generaţiile tinere, şcolite şi umblate prin Europa, şi-ar dori unirea, pe cînd cele în vîrstă sînt reticente şi conservatoare. Inclusiv politicienii basarabeni conştientizează că prin unire privilegiile lor ar putea fi puse sub semnul întrebării. Am rămas cu impresia că barasarabenii sînt dezorientaţi şi nu ştiu care direcţie ar putea fi mai bună. Cu ucrainienii şi ruşii au probleme, între ei se ceartă, iar în români nu au încredere, deşi Basarabia a prosperat cel mai mult după Marea Unire, în timpul administraţiei româneşti.
Basarabia cu două viteze

Dacă în oraşe se simte progresul, mediul rural este departe de civilizaţie. Sărăcia din judeţele Vaslui şi Botoşani se prelungeşte în satele din Moldova de peste Prut. Chişinăul este oraş frumos, curat, cu multe parcuri, lacuri de agrement şi bulevarde largi, ce asigură un trafic fluent şi lipsit de ambuteiaje. Moldovenii sînt amabili, pe români îi privesc cu simpatie şi respect, iar cei care au fost în România au rămas cu amintiri frumoase. Precum România, Basarabia se confruntă cu problema migraţiei, a forţei de muncă tinere. Din numărul de locuitori de 3.880.460, la recensămîntul din 2014, peste hotare au plecat circa un milion de moldoveni, ceea ce devine o problemă de supravieţuire naţională.
În ultima zi în Basarabia, am vizitat Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău. Efectul marilor deportări, din anii 1940-1948-1953, din timpul ocupaţiei sovietice, redat de fotografii şi documente, a fost un dezastru resimţit inclusiv de tinerele generaţii. Printre multiplele exponate ce reprezintă fragmente din istoria Basarabiei, piesa de rezistenţă a muzeului este o panoramă care redă luptele înverşunate dintre Armata Roşie şi nemţi cu aliaţii lor, odată cu ruperea frontului, din vara anului 1944, pe aliniamentul Iaşi-Chişinău.
Sfaturi pentru cei ce călătoresc în Basarabia
La graniţă, nu este recomandat schimbul de bani, deoarece puteţi ieşi în pierdere, paritatea fiind de 1 la 4, pe cînd în Chişinău un leu românesc ajunge la 4,18 lei moldoveneşti. Mai avantajos este să schimbaţi euro în lei moldoveneşti. La parcările pensiunilor şi hotelurilor, maşinile trebuie să fie bine asigurate, altminteri vă puteţi trezi cu surprize neplăcute. Deşi cazarea este acceptabilă, la un mic dejun consistent să nu vă aşteptaţi, varietatea sortimentelor de mîncare este departe de oferta hotelurilor din ţările UE. Alimentele şi distracţia în Basarabia nu sînt ieftine, o cină complexă luată la terasa unui restaurant din Chişinău necesită parale serioase. Cu excepţia ţigărilor (un cartuş), a unor băuturi alcoolice şi a numeroaselor sortimente de bomboane, alte lucruri nu merită aduse (sînt scumpe). Conducătorii auto ar fi bine să circule prudent, respectînd regulile de circulaţie, altfel sînt buni de plată. Poliţia rutieră monitorizează întreaga circulaţie, duminica stă la pîndă şi străinilor le inventează infracţiuni imaginare. Ştiu că şoferii nu se pot apăra şi sancţiunile nu pot fi contestate. În afara localităţilor, sancţiunile mai pot fi negociate cu poliţiştii rutieri. Cu bune şi rele, Basarabia merită să fie vizitată, face parte din trupul României şi nu trebuie să ne fie indiferentă. Deciziile luate într-o direcţie sau alta, de popor şi politicieni, aparţin viitorului.
Prof. Vasile ILUŢ





























