Cu Ioan Alexandru în America

0
251

Tocmai cînd regretam că n-am numărat treptele Capitoliului din Washington, mi-am adus aminte că au fost urcate, în urmă cu aproape un sfert de secol (februarie 1992), de poetul Ioan Alexandru, pe atunci senator ţărănist în Parlamentul României. Unde, împreună cu deputatul Petre Dugulescu, au fondat şi întreţinut un grup de rugăciune format din parlamentari creştini. În faţa măreţei clădiri americane, am dat timpul înapoi şi mi-am amintit de ziua de Sfîntul Ioan (1994), cînd m-am întîlnit, ultima dată, cu marele poet. Într-o noapte de neuitat, mi-a povestit despre expediţia sa în America şi mi-a dăruit cartea „Cu Biblia în America”, pe care a scris: „Cu iubire frăţească, scriitorului Gheorghe Pârja şi familiei lui, această cărţulie a iubirii de Hristos în America”.
Mă aflam în locul din poveste, parcă îl vedeam pe Ioan urcînd celebrele trepte pentru a se întîlni cu preşedintele Clinton. Auzeam vocea poetului, depăna firul unei întîmplări cu însemnătate pentru România. A fost invitat de preşedintele SUA la Ziua Rugăciunii. Aud şi acum cuvintele lui: „Am fost invitat nu să ţin conferinţe ca în Japonia, nu să citesc din opera mea, nu să prezint referate, ci să ne rugăm împreună. Nici un rege, nici o regină, nici un alt demnitar din Europa nu mi-a făcut o asemenea onoare. Preşedintele Americii mă invită să mă rog cu dumnealui, cu toată conducerea administrativă, cu toată America. Am fost uimit că există o ţară pe lume care se roagă la nivel naţional o dată pe an”.
Şi-a adus aminte de cuvintele lui Vasile Goldiş: „Întoarceţi-vă faţa spre Hristos dacă vreţi să salvaţi România”. Rînd pe rînd, în istorie, au căzut mari puteri care nu s-au rugat. De la Grecia, la Roma, de la Germania nazistă, la Rusia roşie. Parcă îl aud pe Ioan, pe ultima treaptă a Capitoliului, îndreptîndu-şi privirea spre Memorialul Lincoln şi rostind: „Ferice de tine, Americă! Ai găsit o zi pe an, de la Eisenhower încoace, un timp de rugăciune”. Atunci, senatorul Ioan Alexandru i-a oferit preşedintelui SUA, Bill Clinton, un exemplar din cea mai veche traducere românească a Sfintei Scripturi, Biblia lui Şerban Cantacuzino. Ca răspuns la acest gest, doi senatori americani, Dan Coates şi Frank Wolf, i-au înmînat Biblia cu înscris de aur preşedintelui României. Şi aşa, relaţiile româno-americane au fost reluate prin cărţi sfinte. Celui ce reprezenta atunci România, Congresul american i-a dăruit steagul „Old Glory”. A fost arborat timp de o zi pe clădirea Capitoliului, în onoarea României.
Bill Clinton i s-a părut senatorului român un om simplu, smerit îmbrăcat. S-a oprit în faţa lui şi cîteva minute bune au discutat. Ştia tot despre Ioan Alexandru, cum a fost la Revoluţie cu crucea în mîini, cum a predat Biblia la Universitate. Senatorul i-a spus: „Domnule preşedinte, România vă iubeşte. În numele lui Hristos, nu uitaţi România! Vă rog să veniţi. Vă chem. Sîntem pregătiţi a vă aştepta în România”.
Preşedintele Clinton i-a răspuns: „Foarte bine! Trebuie să reluăm relaţiile”. A cerut clauza (la 8 noiembrie 1993, România a obţinut-o). Iar în 1997, Clinton a vizitat România. Mi-am adus aminte, acolo, pe treptele Capitoliului, cum i-a perceput pe cei doi lideri americani: „Măi frate, îţi dau lacrimile! Cînd i-am văzut pe Clinton şi pe Al. Gore (vicepreşedinte), m-am gîndit ce înseamnă să dai pe mîna unor oameni tineri cea mai mare ţară din lume”. În ţară, unii i-au reproşat că a fost sedus de manifestarea de faţadă, precum micul dejun cu rugăciune, cu participarea preşedintelui SUA. Care ar fi încruntat ierarhiile ecleziastice. Eu îl auzeam, cu vocea lui răspicată, cum elibera acele puteri care stau în textele sfinte. Aşa am fost pe urmele lui Ioan Alexandru în America. La îndepărtarea de Capitoliu, am privit statuia Persefonei din vîrful clădirii. Şi nu am înţeles de ce zeiţa aceea, soţia lui Hades, domină capitala Americii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.