• Centrul Social Pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman, Buşteni, jud. Prahova • 17 – 19 septembrie 2018 •
Congresul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” a avut loc şi anul acesta la Centrul Social Pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, Buşteni, jud. Prahova, în perioada 17 – 19 septembrie, la care au participat inspectorii eparhiali ai Birourilor pentru Catehizarea Tinerilor, din Patriarhia Română. De asemenea, au fost prezenţi inspectorii şcolari judeţeni pentru disciplina religie.
Moderatorii acestei sesiuni de lucru au fost: Pr. dr. Florin Marica – consilier patriarhal pentru Proiectul „Alege Şcoala!” şi Pr. Constantin Naclad – Inspector Eparhial al Biroului pentru Catehizarea Tinerilor. O prezenţă remarcabilă a fost cea a domnului Florin Lixandru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, care a adresat un cuvânt de apreciere pentru colaborarea deosebită dintre Şcoală şi Biserică, pentru organizarea acestui eveniment şi pentru orientarea deosebită spre nevoile tinerilor.
Din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului au fost prezenţi Părintele Diacon Vlad Verdeş – Inspector al Biroului pentru Catehizarea Tinerilor, Prof. Ioan Marian Pop – reprezentant al Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Pr. Vasile Marcian Onea – Inspector Şcolar Judeţean pentru disciplina Religie, Satu Mare.
În cadrul acestei întâlniri de lucru au fost dezbătute diverse teme care vizează tineretul Bisericii noastre prin intermediul colaborării dintre Biserică şi Şcoală. În deschiderea lucrărilor s-au prezentat câteva tematici după cum urmează:
– „Familia, Biserica şi Şcoala: factori importanţi pentru promovarea unităţii de credinţă şi de neam” – Pr. Conf. Dr. Nicuşor Beldiman – consilier patriarhal;
– „Cooperarea dintre Şcoală şi Biserică în educaţia copiilor şi a tinerilor” – Romeo Moşoiu – Consilier al Ministrului Educaţiei Naţionale;
-„Discursul religios în contextul provocărilor educaţionale la nivel naţional şi european” – Conf. Dr. Vasile Timiş – Inspector General de Religie, Ministerul Educaţiei Naţionale;
– „Educaţia religioasă – prilej de formare a caracterelor generaţiilor de copii şi tineri” – Pr. Mihai Pavel – Director regional pentru Europa de Răsărit şi Orientul Apropiat – World Vision International;
– „Experienţa creştină în spaţiul neoprotestant american” – Bishop Keith Terrell Jenkins – Open Door Evangelistic World Ministries, Minnesota.
În cea de-a doua parte a sesiunii de lucru s-au prezentat rapoartele Birourilor pentru Catehizarea Tinerilor din fiecare eparhie în parte, pentru anul 2018, fiind evidentă atenţia deosebită pe care Biserica Ortodoxă o acordă tinerilor prin activităţile deosebite pe care le dedică acestora: tabere, şcoli de vară, concursuri, festivaluri, ateliere, activităţi filantropice şi culturale.
Alte teme care s-au abordat în cadrul acestei întâlniri au fost „Modele de bună practică în cateheza parohială” şi „Evoluţia şi impactul programelor şi proiectelor implementate de Biroul de catehizare al Patriarhiei Române”.
În finalul întâlnirii au fost lansate propuneri de activităţi în vederea realizării unui plan strategic pentru anul viitor care va avea drept tematică „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.
În ceea ce priveşte activitatea dedicată tinerilor în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în anul 2018, amintim faptul că în cadrul acestor activităţi au participat peste 14.000 de tineri, în peste 150 de tabere, activităţi la nivel parohial şi eparhial, dar şi în activităţile organizate la nivelul Patriarhiei Române. Cu informaţii mai detaliate referitoare la acest subiect vom reveni în zilele care vor urma.
Diacon Vlad VERDEŞ
Inspector eparhial pentru Catehizarea Tineretului