Începând cu anul 1995, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Lauretane a început să activeze în România, exclusiv în Baia Mare, punând bazele activităţii lor tipografice în subsolul bisericii greco-catolice „Sfânta Cruce”. De la un spaţiu mic şi improvizat, cu utilaje rudimentare, surorile acestui ordin au izbutit, în următorii ani, construirea unei clădiri în cadrul căreia au amenajat o tipografie şi o legătorie dotate cu maşini performante. În prezent, congregaţia din Baia Mare e formată din surori care provin din diferite dieceze ale României, fiind cu toate implicate în ireproşabila activitate de editare, începând de la tehnoredactare până la finisare. Superioară şi directoare a Editurii şi Tipografiei Surorilor Lauretane este sr. Ambrozia, de origine poloneză, care trăieşte în România de peste 20 de ani.
• primite în Baia Mare de către cardinalul Lucian Mureşan
Reporter: Care e istoria Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului Lauretane?
sr. Ambrozia: Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Lauretane a fost înfiinţată în anul 1920, în Polonia, de către Fericitul Pr. Ignaţiu Klopotowski. Părintele Ignaţiu (1866-1931) observă, în timpul activităţii sale pastorale, nu numai sărăcia materială prin care treceau oamenii din timpul său, dar mai ales pe cea spirituală. Marcat de aceste realităţi, întreprinde diferite acţiuni, precum: orfelinate pentru copii, unde aceştia învăţau să citească şi să scrie, matematică şi religie; adăposturi pentru cei săraci, unde deschide şi diferite ateliere pentru a-i ajuta să se întreţină; adăposturi pentru cei în vârstă, care nu aveau familie, şi multe alte acţiuni caritabile pentru a-i ajuta pe cei săraci să se ridice din mizeria existenţei umane prin care treceau. Pentru a-i forma pe oameni şi a le arăta adevăratele valori care trebuie urmate în viaţă, începe apostolatul cuvântului tipărit. Editează, astfel, broşuri, cărţi, reviste pentru ca să ajungă şi să fie accesibile diferitelor categorii de oameni: „Doresc ca prin aceste publicaţii, voi înşivă să semănaţi între voi iubirea frăţească şi iubirea de Dumnezeu, pentru ca toţi împreună să devenim un lanţ puternic şi de neînvins în munca pentru binele Bisericii şi al Patriei noastre iubite”. Pentru a extinde aceste acţiuni caritabile, dar mai ales apostolatul cuvântului tipărit, întemeiază, în 31 iulie 1920, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Lauretane, patronată de Slujitoarea şi Mama Cuvântului Întrupat – Maria. Aşadar, cu ajutorul Domnului, nu peste mult timp, vom sărbători 100 de ani de la întemeierea Congregaţiei noastre.
R.: De cât timp îşi desfăşoară congregaţia activitatea în România, respectiv în Dieceza de Maramureş?
sr. A.: Congregaţia îşi desfăşoară activitatea în Polonia, Italia, Rusia, Ucraina, SUA şi, din 1995, activează în România, în Dieceza de Maramureş. În anul 1995, au ajuns primele patru surori lauretane în România: trei românce (care au petrecut perioada de formare în cadrul mănăstirii în Polonia) şi o soră poloneză. Ele au fost primite în Baia Mare, în Dieceza de Maramureş de către Preasfinţitul Lucian Mureşan, actualul Arhiepiscop şi Cardinal al Bisericii Greco-Catolice. Cum carisma principală a Congregaţiei constă în slujirea lui Isus – Cuvântul Întrupat – pe care îl transmit oamenilor prin presă şi cărţi religioase, surorile au început activitatea tipografică la subsolul Bisericii „Sfânta Cruce” din Baia Mare. Într-un spaţiu mic şi improvizat, cu utilaje rudimentare, au început tipărirea revistei “Tinereţe creştină”, precum şi diverse cărţi de rugăciuni.
• surorile coordonează tot procesul de editare, fiind specializate pe diferite domenii
R.: Care a fost evoluţia activităţii congregaţiei în Dieceza de Maramureş?
sr. A.: În următorii ani, s-a reuşit construirea unei clădiri unde surorile au amenajat o tipografie şi o legătorie cu maşini performante (printre care maşină CTP şi maşini pentru a realiza cărţi cu coperţi cartonate). Din anul 2005, funcţionează aici (str. Inocenţiu Micu Klein 23, Baia Mare, n.r.) Editura şi Tipografia Surorilor Lauretane continuând, astfel, apostolatul încredinţat de părintele fondator: „Sora, lângă maşina de tipar, este precum preotul la amvon, ba chiar mai mult, deoarece transmite oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu tipărit, care este peste spaţiu şi timp”.
R.: De unde provin surorile care formează comunitatea din Baia Mare?
sr. A.: În România, suntem prezente doar aici, în Baia Mare, iar comunitatea noastră este formată din surori care provin din diferite dieceze: Dieceza de Maramureş, Dieceza de Oradea, Dieceza de Cluj-Gherla, precum şi din Polonia. Toate surorile sunt implicate în activitatea editurii şi a tipografiei şi doar surorile sunt cele care coordonează tot procesul de editare începând de la tehnoredactare până la finisare, fiind specializate pe diferite domenii. Ceea ce face diferenţa între noi şi o tipografie laică este tocmai faptul că orice carte sau revistă care iese din tipografia noastră, pe lângă calitatea mesajului transmis, este îmbogăţită de rugăciunea şi jertfa surorilor pentru toţi aceia care vor lua în mână acele publicaţii.
R.: Ce presupune programul zilnic al surorilor congregaţiei?
sr. A.: Congregaţia noastră face parte din familia benedictină de aceea “ora et labora” este ceea ce defineşte şi activitatea noastră. Ca orice comunitate călugărească, programul de rugăciune este punctul central al oricărei activităţi ca, mai apoi, întărite şi îmbogăţite din întâlnirea cu Dumnezeu, să transmitem Cuvântul Său prin munca noastră zilnică. Răspunzând îndemnului Sfântului Benedict „pentru ca în toate Dumnezeu să fie preamărit”, surorile se dăruiesc total lui Dumnezeu şi aproapelui, dăruire izvorâtă din iubirea faţă de Dumnezeu şi realizată prin cuvântul tipărit, ajutor material şi spiritual pentru cei în nevoie, în special pentru bătrâni şi copii.
• cartea de rugăciuni “Ieşirea la lumină”, printre primele apariţii de suflet
R.: Care sunt apariţiile editoriale cele mai de suflet?
sr. A.: Printre primele apariţii, şi una dintre cele mai de suflet pentru credincioşi, mai ales în perioada de renaştere a Bisericii Greco-Catolice, o reprezintă cartea de rugăciuni “Ieşirea la lumină”. Cartea are continuitate până în ziua de azi. Seria de cărţi pentru familii, editată în colaborare cu diferiţi preoţi pentru a răspunde diferitelor frământări, aduce lumină, întăreşte şi ajută familiile pentru a trăi cât mai profund această frumoasă vocaţie. Una dintre cele mai recente şi, totodată, valoroase pentru conţinutul ei este cartea “Vino, fii lumina mea”, care prezintă scrierile personale ale Maicii Tereza de Calcutta, la fel şi “Unde este iubire, acolo este Dumnezeu”. În cadrul editurii noastre, au fost editate cărţi pe diferite teme, începând de la cărţile de rugăciuni, cărţi pentru copii, cărţi de meditaţii etc. până la Liturghiere şi Antologhioane care se folosesc în cadrul Liturghiei Bisericii noastre.
R.: Ce apariţii pregătiţi pentru perioada imediat următoare?
sr. A.: Contextul actual în care trăim ne prezintă un pericol crescând pentru familia tradiţională şi ceea ce ea reprezintă pentru societate de aceea eforturile noastre pentru viitor se îndreaptă în acest sens. Dorim ca, prin ceea ce vom edita în viitor, să ne ajute, ca şi creştini şi nu numai, să înţelegem valoarea familiei, rolul ei, pericolele inevitabile care recurg din deformarea familiei normale, dar mai ales un ajutor mai mare pentru familiile actuale pentru a trăi în fidelitate, indiferent de dificultăţile întâmpinate.