Va fi reînfiinţat Serviciul Public „Salvamont”, care va funcţiona în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş. Consilierii judeţeni au aprobat ieri, 25 octombrie, în şedinţa ordinară, înfiinţarea acestei structuri, având în vedere că Maramureşul este o zonă turistică şi are nevoie de intervenţii specializate dacă apare necesitatea unor acţiuni de salvare pe traseele montane.
Organigrama prevede un post de şef serviciu (urmează să fie ales prin concurs) şi 7 posturi de salvamontişti. Prezent în şedinţa CJ, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani şi al Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu (foto), a declarat că prin adoptarea acestei hotărâri Maramureşul intră în normalitate şi în legalitate.
Şeful administraţiei publice judeţene, Gabriel Zetea, a spus că “va fi un efort financiar suplimentar, dar putem suporta cheltuielile, mai ales că e vorba de viaţa oamenilor. Vom discuta anul viitor de creşterea finanţărilor pentru dotările acestui serviciu”.




























