Eram departe de ţară când am citit editorialul semnat de Augustin Buzura, din 30 noiembrie 2015, în care marele scriitor, fondatorul revistei ”Cultura”, anunţa că publicaţia îşi suspendă apariţia după zece ani de la lansare, din lipsă de fonduri. Editorialul purta un titlu tăios şi alarmant: ”Punct”. Scria: ”Revista Cultura îşi suspendă apariţia. Cuvântul care exprimă adevărul este altul, dar un deces nu poate fi lansat oricum, există formule care atenuează brutalitatea unor cuvinte, lăsând şi speranţei o şansă. (…) După cum am scris şi cu alt prilej, nouă, românilor, ne reuşesc foarte bine începuturile şi înmormântările. Oricum, se pare că nu ne este dat să ducem un lucru la bun sfârşit”. Revista a fost editată de Fundaţia Culturală Română, al cărei preşedinte era scriitorul din Berinţa. Era o revistă săptămânală, socio-culturală, liberă de orice constrângere politică, străină de partizanate.
Nu uit cum scriitorul a fost înlăturat cu brutalitate de la conducerea Fundaţiei Culturale Române (fondată de el), pe vremea când preşedinte era Traian Băsescu. Mi-a povestit episodul jignitor de la uşa Cotrocenilor, când i s-a refuzat audienţa. Ca un spirit care înţelegea mersul lumii în care trăia, o judeca cu luciditate. Augustin Buzura urmărea atent aspectele politice, culturale, sociale ce se petrec sub ochii noştri, amendând polemic stările aberante. Scriind despre prostia frenetică şi cultură, spune că şcoala, cartea, cultura nu au nicio legătură cu preocupările celor care ne conduc. Observa că suntem invadaţi de deşert. Adică poţi să strigi, să scrii, doar există libertatea cuvântului, dar nu te aude nimeni.
“Cei ce citesc nu îşi asumă nici un risc, iar cei ce ar putea să facă cât de cât ceva nu citesc, se mulţumesc să facă figuraţie într-o piesă penibilă”, scria prozatorul. Adeseori, se privea în oglindă, ajungând la concluzii dureroase. Adică, intelectualul autentic este prost văzut în societate, iar scriitorul e departe de a avea un statut onorabil. Nu uita să ne amintească de obârşia lui, din Maramureş, unde oamenii au fost educaţi să nu trişeze istoria. O avere publicistică ne-a dăruit Buzura. A fost asociat cu ardeleanul Slavici, cel din articolele politice. În acel celebru editorial, Augustin Buzura lăsa speranţei o şansă. După o tăcere obligată de un an, revista Cultura a apărut, în serie nouă, în format digital.
Drumul publicistic al lui Augustin Buzura era de o mare îndârjire: ”Nu regret nicio experienţă din viaţa mea. Şi nicio suferinţa nu mi s-a părut inutilă sau nedreaptă, chiar dacă unele au purtat nume care, în general, îngrozesc pe oricine. Cred că toate experienţele, maladiile, suferinţele sunt folositoare dacă le descoperi rolul ascuns, motivul pentru care ţi-au fost date”. Toate acestea şi multe altele au fost scrise apăsat şi fără teamă în revista Cultura. Anul trecut, s-a întâmplat dureroasa plecare a lui Augustin Buzura. Şi revista, avută tot timpul în dreptul inimii veghetoare, a avut parte de doliu. Ţin minte prima pagină în chenar negru, care-i înconjura fotografia. După un alt an de tăcere, a luat fiinţă Fundaţia Augustin Buzura, condusă de fiica lui, Anamaria Maior Buzura. Nu putea lipsi din proiectul Fundaţiei reapariţia, în format digital, a revistei săptămânale Cultura.
Am văzut Gala Fundaţiei Augustin Buzura din Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional, în 21 septembrie 2018. Revista a fost la loc de cinste. Când scriu aceste rânduri, a apărut numărul 4 al revistei. Fluxul valorii articolelor se menţine, este un respect profund al urmaşilor pentru drumul publicistic al lui Buzura. Să nu uităm că apariţia fiecărui roman semnat de el era un eveniment naţional pentru cititorul de literatură. Pentru mine, Augustin Buzura a fost şi rămâne reperul valorii purtătoare de idei, care nu m-a lăsat să rătăcesc între cele două lumi. Pe o carte a dumisale, mi-a lăsat această dedicaţie: „Câtă libertate, atâta cultură!”
