Libertatea îngrădită de consumul de alcool la volan • Polițiștii în dialog cu persoanele condamnate la închisoare cu suspendare

0
410

Siguranța pe drumurile publice depinde înainte de toate de conducătorii auto. Tot ceea ce fac, din momentul în care se decid să urce la volan și până ajung la destinație, contribuie semnificativ la siguranța tuturor participanților la trafic. Orice abatere poate conduce la răsturnări de situații și experimentarea unei tragedii, fie că ne referim la decesul unor persoane sau la pierderea libertății.

Din păcate, mulți șoferi conștientizează consecințele încălcării normelor rutiere prea târziu, doar în momentul în care anumite persoane își pierd viața sau sunt rănite în accidentele pe care le produc sau când libertatea le este îngrădită de măsurile luate de instanță, ca urmare a comiterii unor infracțiuni.
În jur de 40 de bărbați, condamnați la executarea închisorii cu suspendare după ce au comis infrac­țiuni la regimul circulației pe drumurile publice, s-au întâlnit în această săptămână cu polițiștii Serviciului Rutier și cu cei de prevenire.
Asemănarea izbitoare cu celelalte serii care au urmat acest program de reintegrare socială este consumul de ALCOOL la volan. Statisticile realizate de polițiștii rutieri arată că alcoolul, asociat cu viteza excesivă, are urmări tragice.
Pentru a atrage atenția asupra acestui aspect, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat activitățile în campania de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză și au distribuit în trafic autocolantele cu mesajul „Te grăbești? Uite noul tău bolid!”.
Când porniți la drum cu gândul „mie nu mi se poate întâmpla”, gândiți-vă la consecințele care vor urma dacă „vi se întâmplă!” În cazul unor accidente de circulație a doua șansă nu există!

În Baia Sprie – a condus băut și fără permis

Polițiștii rutieri sunt în permanență la datorie, 24 de ore din 24. Atunci când nu intervin pentru soluționarea evenimentelor rutiere, desfășoară controale pentru a preveni producerea lor. Cei care pornesc la drum pe timpul nopții cu gândul că nu pot fi prinși se înșală. Este și cazul unui bărbat de 32 de ani, domiciliat în comuna Șișești.
Acesta a fost oprit pentru verificări, miercuri noaptea, în jurul orei 01.30, în timp ce conducea pe raza orașului Baia Sprie. A crezut că, dacă nu oprește la semnalele polițiștilor, își va asigura scăparea de răspunderea penală, însă s-a procedat la urmărirea lui, iar după aproximativ un km a fost oprit. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Bărbatul a devenit agresiv în momentul în care a fost condus la Centrul de permanență Baia Sprie pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și ultraj.

Viteza ucide!
• Tot mai mulți șoferi circulă cu viteză

Miercuri, 24 octombrie, pe durata unei singure acțiuni desfășurate pentru combaterea vitezei excesive, polițiștii din Șomcuta Mare au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 10.000 lei. Din cele 19 sancțiuni, aproape toate au fost aplicate șoferilor ale căror autoturisme au fost înregistrate de aparatura radar că se deplasau cu viteză peste limita legală.

Și-a pierdut libertatea pentru infracțiuni rutiere

Încă un bărbat și-a pierdut libertatea după ce a fost condamnat la închisoare cu executare pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Acesta a fost condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna Săpânța, a fost identificat, miercuri, de polițiștii din Sarasău și depus după gratii în vederea executării pedepsei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.