Mina Stan-Lascu, născută în 17 septembrie 1986 în Baia Mare, este absolventă a Universității de Muzică București. A urmat mai multe cursuri de specializare în estetică facială și corporală, în prezent activând în acest domeniu la Centrul Medical Lascu. Se află, prin versurile de față, la debutul publicistic în poezie.
Țara mea
(pentru tata)
Cât crez să am în țara mea
Să-not cât curge Dunărea?
S-aștept să fiu mai fericită
De ochii lumii umilită?
Să m-aruncați ca pe-un pendul
În ceasul nopții surd și dur,
În întuneric să mai sper
Cu sufletul meu efemer?
De ce fugiți toți și uitați,
Copiii voștri îi lăsați
În țara mea cea suspinândă
Umilă veșnic și tăcută,
Arzând mocnit ca o făclie –
Un lampadar de veșnicie?
Lăsați-i să vă strige „Mamă”,
Să-i faceți „pumn” în drum spre școală
Să le-ncălziți mânuțele
Prea tinere și fragede,
Nu așteptați să mor de dor,
Să-nghețe și să-mi fie dor
De muzica lui Dumnezeu
Ce n-am știut s-o simt mereu.
În taina mea și-n ceasul nopții
Am scris acest poem al sorții
Să-l fericesc pe Dumnezeu
Că muzica… n-am scris-o eu.
Serenitate
(pentru Angela)
Moartea vine… nu întreabă
de-ai fost dârz, blând sau creștin.
Te răpește și te duce
pe al frigului tărâm.
Te-nfioară!
Să mai spere cei iubiți în urma ta,
Însă haina morții, sumbră,
Te răpește…nu te ia!
Acel Zvâc, acea căldură,
ultima din fața ei…
Ți-o dă Dumnezeu Vestire,
c-o să pleci în mreaja ei.
Moartea vine…nu întreabă
de-ai iubit, urât sau plâns.
Plânge-or pruncii, plânge-or toți
Când te-or pune spre Apus.
Vezi tu, Suflet, viața-i moarte!
Nu trăi îngreunat.
Doar O Dată nu vei ști…
dacă Moarte-a-ntrebat!
