Monumentul lui Iuliu Maniu, dezvelit în Baia Mare

0
247

Vineri, 26 octombrie 2018, în parcul Mara din Baia Mare, a fost dezvelit bustul marelui om politic Iuliu Maniu, care şi-a sfârşit viaţa într-o celulă a închisorii comuniste din Sighetu Marmaţiei. Monumentul a fost realizat de sculptorul băimărean Ioan Marchiş. La temelia bustului a fost aşezată o piatră din casa eroului de la Bădăcini. Evenimentul a fost deschis cu o slujbă religioasă şi un parastas oficiat de un sobor de preoţi în fruntea căruia s-a aflat PS Vasile Bizău, episcopul greco-catolic al Maramureşului.
“Această iniţiativă a Asociaţiei Sălăjenilor din Maramureş Porolissum ne trimite, în Anul Centenar al Marii Uniri, la marile figuri ale persoanelor şi personalităţilor care sunt făuritoare de istorie. Memoria se cuvine să fie cultivată şi de azi înainte vom avea în oraşul nostru chipul dăltuit în piatră al marelui om politic Iuliu Maniu. (…) Ei au vorbit ce au avut de vorbit, au înfăptuit ce au avut de înfăptuit şi ne lasă pe noi, pe fiecare, să apreciem sau să urmăm exemplele pe care ni le-au dat. Merita ca această figură deosebită să fie prezentă în oraşul nostru. Nu doar pentru că a murit în închisoarea din Sighet şi nu îi cunoaştem mormântul”, a spus episcopul greco-catolic.
Autorităţile judeţene şi locale au adresat şi ele felicitări Asociaţiei sălăjenilor din Maramureş „Porolissum” pentru această iniţiativă. “Unirea Ţărilor Maramureşului, Codru, Chioar, Lăpuş şi Maramureşul Voievodal a dat României cel mai frumos judeţ din ţară. Mă bucur că acum ne aflăm în faţa acestui edificiu dedicat lui Iuliu Maniu, dar să nu uităm că au mai fost şi alţi maramureşeni, precum George Pop de Băseşti, Ilie Lazăr, Ioan Mihaly de Apşa, Vasile Lucaciu şi mulţi alţii care, cu 100 de ani în urmă, au lăsat deo­parte siguranţa propriei vieţi pentru a vedea împlinit visul de unitate. Poate că, prin astfel de mărturii zidite sau altele scrise, vom reuşi să însufleţim în noua generaţie sentimentul înălţător al dragostei de ţară”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Importanţa acordată acestui eveniment de comemorare a atras oameni ai mediului academic şi oficialităţi judeţene şi locale. Alături de Ioan Alin Stoica, preşedintele Asociaţiei Sălăjenilor din Maramureş „Porolissum”, a participat şi academicianul prof. dr. ing. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, primarul Cătălin Cherecheş al municipiului Baia Mare şi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, ai instituţiilor deconcentrate şi cadre militare.
Evenimentul a continuat în sala de conferinţe a hotelului Mara, unde academicieni, personalităţi maramureşene şi sălăjene au vorbit în cadrul unui simpozion despre activitatea lui Iuliu Maniu. Evenimentele s-au încheiat cu întâlnirea tradiţională a sălăjenilor care trăiesc, locuiesc şi muncesc în judeţul Maramureş.
Iuliu Maniu s-a născut în 8 ianuarie 1873, în Bădăcin. A fost deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Iuliu Maniu s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, în vârstă de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.