Summitul tinerilor

0
88

Ediţia a treia a Summitului Tinerilor va avea loc în Baia Mare, în 7 noiembrie, de la ora 18. Summitul Tinerilor este cel mai ambiţios eveniment de învăţare, dezbatere, decizie şi celebrare al mişcării de tineret din România şi este organizat anual în Capitala Tineretului din România de către Guvernanţa programului (Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, PONT Group şi Banca Comercială Română BCR) şi comanagerii ediţiei curente a programului (Primăria Municipiului Baia Mare şi FONT – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureş).
Summitul Tinerilor are ca temă „Construieşte Europa generaţiei tale!”. Evenimentul îşi propune să creeze contextul pentru ca liderii tineri din ţară să înţeleagă mai bine oportunităţile care derivă din apartenenţa României la Uniunea Europeană, modul în care vocea tinerilor din România poate conta în deciziile europene şi cum ne putem implica în pregătirea şi exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.
Contextul va fi creat prin sesiuni plenare şi atelierele organizate de către instituţii şi ONG-uri pe teme în strânsă legătură cu cele 11 obiective de tineret. De asemenea, se va anunţa oraşul ce va deţine titlul de „Capitală a Tineretului din România” în 2019-2020, precum şi cele mai reuşite proiecte pentru tineret din ultimul an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.