Managerii de întreprinderi gestionează cu dificultate forţa de muncă vie, salariile muncitorilor şi contribuţiile sociale şi cele de sănătate reprezentînd cea mai mare cheltuială în balanţă. De aceea industria caută să înlocuiască omul cu maşina, să automatizeze şi să robotizeze procesele şi liniile tehnologice. Creşterea forţată a salariului minim pe economie accentuează tendinţa managerilor să găsească soluţii alternative, cu efect în creşterea şomajului şi a cheltuielilor sociale.
Lumea se pregăteşte pentru era în care industria nu va mai avea salariaţi, sau mai precis vor fi cîţiva servanţi de roboţi. Deja au apărut fabrici de roboţi, care cu ajutorul roboţilor produc roboţi. Schimbarea paradigmei economice aceasta este, munca fizică să fie făcută de braţe metalice, programate de mintea umană. Acest curent de schimbare se vede şi în firmele industriale din judeţul Maramureş. Au dispărut meseriile de strungar, frezor, rabotor, a apărut cea de operator de maşini cu comandă numerică. Nu mai există sudori cu mască la ochi, ci roboţi care taie tabla de metal cu laser sau cu plasmă.
Efectul asupra oamenilor este descurajator, nici un inginer proaspăt ieşit de pe băncile şcolii nu deţine capital suficient să pornească o afacere în meseria sa. Doar marile companii îşi pot permite să se doteze cu maşini de ultimă generaţie, ale căror costuri depăşesc capacitatea de amortizare a unor afaceri debutante. Tinerii sînt pregătiţi pentru economia robotizată, învaţă de mici să interacţioneze cu aceste abstracţiuni comandate numeric şi să-şi impună voinţa în faţa acestora.
Statul român derulează programe de subvenţionare în noile afaceri. În 2017, prin programul Start Up Nation, au fost ajutate 19.000 de firme SRL-D, cu suma de 1,7 miliarde lei. Urmează Start Up Plus, prin care vor fi încurajate să intre pe piaţă încă 1.500 de debutanţi în afaceri, prin capitalizare 50% de către stat. Dar ce garanţie avem că banii sînt folosiţi eficient? Este cert că jumătate dintre aceste firme nu vor reuşi să trăiască pe propriile picioare şi vor da faliment, dar şi acestea sînt obligate ca vreme de 4-5 ani să angajeze un număr promis de muncitori şi să le asigure salariul minim pe economie. Aşadar statul nu pierde nimic în aceste programe.
Absolvenţii n-au şanse prea mari de izbîndă, cu excepţia cazurilor în care preiau afaceri la cheie, de la părinţi. De regulă, intră după liceu/facultate direct în şomaj şi apoi sînt obligaţi de împrejurări să emigreze, însă speranţa că vor aduna capital şi îl vor investi în ţară devine tot mai mică. Sînt rari cei care reuşesc în Occident şi devin apoi patroni la noi în ţară, dar creşte numărul celor care cer a doua cetăţenie. (În SUA, aceştia sînt obligaţi să renunţe la cea română.)
Judeţul Maramureş are o populaţie activă economic de circa 200.000 de oameni, dar abia jumătate dintre ei sînt salariaţi cu „carte de muncă”. Ceilalţi 100.000 nu apar în nici o situaţie statistică, sînt pierduţi pentru economia reală, rezistă ca zilieri, în munci sezoniere, meşteşugăreşti sau pentru subzistenţă. Aceşti oameni sînt şi clienţi ai sistemului de protecţie socială. Rata oficială a şomajului este de 3,2%, însă în realitate este cu mult mai mare.
Aceste fricţiuni fac ca întreprinderile să aibă cifră de afaceri tot mai mică, iar balanţa comercială a ţării să fie negativă cu 12,4 miliarde lei – în 2017. Maramureşul are conjunctural o balanţă excedentară cu 300.000 euro. Construcţiile sînt în regres, cifra de afaceri din transport, turism, comerţ şi servicii scade, evaziunea fiscală fiind cauza.
Creşterea în valuri a salariului minim pe economie nu ţine seama de productivitatea muncii, ceea ce duce la şubrezirea afacerilor bazate pe forţa de muncă ieftină şi va obliga statul să acorde ajutoare sociale mai mari. Salariul şi productivitatea să fie corelate!
