Primăriile îşi alcătuiesc veniturile pe seama impozitelor şi taxelor locale, stabilite pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport etc. Cum acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice locale, din bugetul statului se alocă cote defalcate din impozitul pe veniturile salariale şi TVA pentru echilibrare. La cele mai multe primării, impozitele locale sunt mai mici decât sumele primite de la ”centru”.
Potrivit Legii nr. 273 a finanţelor publice locale, din totalul impozitului pe veniturile salariale încasat pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale, 77% se împarte între bugetul local (44%), bugetul judeţului (12%) şi pentru echilibrarea bugetelor deficitare de pe teritoriul judeţului (21%), pentru ca diferenţa de 23% din total să meargă la bugetul statului. Începând cu 1 ianuarie 2018, cota impozitului pe veniturile salariale a coborât la 10% de la 16%, cât era în 2017, fiind afectate şi veniturile primăriilor cu aproximativ 5,65 miliarde lei.
Aleşii poporului, simţind aerul tare al alegerilor ce vor veni în anul următor şi, în avanpremieră la construcţia bugetară pentru 2019, au început a se gândi la aceia care i-au propulsat în vârful piramidei puterii: primarii. Aşa se face că a apărut propunerea (de la un partid din afara spectrului puterii) de a se lăsa întregul impozit pe veniturile salariale la dispoziţia conducerilor locale. Schema de repartizare în interiorul judeţului ar fi: 66,8% la bugetul local, acolo unde se realizează venitul, 18% la bugetul judeţului şi 15,2% pentru echilibrarea bugetelor deficitare din judeţ. Practic, bugetului de stat nu-i mai ajunge niciun leu din acest impozit.
Dincolo de latura tehnică a administrării fiscale, se observă o dependenţă a veniturilor publice locale faţă de mărimea materiei impozabile, în speţă, a veniturilor salariale. Impozitul pe salarii depinde de doi factori obiectivi: numărul de plătitori şi nivelul salariilor plătite de angajatori. Dar intervine şi un factor subiectiv, strict fiscal: munca la negru, adică evaziunea produsă pe acest impozit. Prin urmare, unităţile administrativ-teritoriale care au mai multe unităţi economice pe teritoriul lor, implicit mai mulţi salariaţi, vor avea mai mulţi bani. Apoi, dacă angajatorii plătesc salarii mai mari, baza impozabilă va creşte proporţional. Munca la negru ”contribuie” în proporţii diferite, de la o zonă la alta, la asigurarea veniturilor bugetelor locale.
Mărimea salariilor pe care le poate plăti un angajator este condiţionată de nivelul productivităţii muncii şi valoarea adăugată inclusă în preţul produsului sau al serviciului. Productivitatea muncii derivă din gradul de calificare şi pregătire a forţei de muncă, de cointeresarea individuală, dar şi de sistemele de salarizare practicate în întreprinderi. Valoarea adăugată este diferită în sectoarele economiei, iar productivitatea ţine de tehnologizare, calificare, cointeresare etc. Acolo unde cei doi indicatori au cote ridicate şi salariile sunt mai mari, şi invers.
Creşterea veniturilor locale depinde în mare măsură de cuantumul impozitului pe salar încasat. Pentru asta este nevoie de activităţi care generează valoare adăugată şi productivitate ridicată. Atragerea investitorilor se poate face prin multe metode, acordarea de facilităţi este doar una dintre ele. Abordarea industriilor sau serviciilor prin valorizarea şi valorificarea inteligenţei poate fi o soluţie de început, urmată de susţinerea demersurilor întreprinse de oamenii de afaceri. Antreprenorii îşi doresc să fie parteneri la soluţionarea nevoilor colectivităţii. Adam Smith, cu mai bine de 240 de ani în urmă, a enunţat principiul ”mânii invizibile”, care astăzi este la fel de activ, cu condiţia existenţei unor relaţii corecte între instituţiile statului şi mediul de afaceri.
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
