Multe au fost acțiunile dedicate Anului Centenar. Unele reușite, altele marcate de mai mult sau mai puțin formalism, dar toate având un mesaj unic: Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost „ora astrală” a României. Ar fi bine dacă am înțelege cu adevărat semnificația acestui termen! Fiindcă Unirea cea Mare nu poate fi privită ca un simplu eveniment, ci ca o împlinire peste veacuri a unor așteptări, speranțe și crezuri. Amintindu-ne de jertfa de sânge, de curajul și neînfricarea celor care și-au dorit cu ardoare să facă parte din România Mare.
Am participat la multe activități dedicate Marii Uniri, am vorbit mult despre România Centenară. Dar mă voi opri la una dintre cele mai frumoase și sincere manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. S-a întâmplat la Budești, unde mici și mari, preoți și autorități, invitați și oameni din comunitate au cinstit, cu emoție și sinceritate, Unirea cea Mare.
Drumul spre Budești l-am făcut împreună cu Marta și Ștefan Marinca, doi prieteni minunați și doi români adevărați. Ștefan fiind una dintre cele mai creative minți pe care le are Maramureșul. Cu oarecare tristețe, însă, trebuie să spunem că recunoașterea internațională a inventatorului Ștefan Marinca a venit din afara României, unde el a primit laurii unei munci făcută cu pasiune și multă știință.
Până am ajuns la Budești am rememorat multe momente esențiale pentru devenirea unui om. Am vorbit despre Europa și despre SUA, despre mulți români presărați prin lume, despre orașe și sate, despre viitorul României. Nu putea să lipsească din discuția noastră un alt mare român – inegalabilul taragotist Dumitru Fărcaș și fermecătoarele lui versuri incluse în „Țara mea și mândra mea”: “Ogorul meu și mândra mea,/Doar Dumnezeu le poate lua/Dar eu știu că nu mă lasă singur să rămân/Că și Dumnezeu e-un bun român!…”
Cu versurile și muzica lui Dumitru Fărcaș, am ajuns în zona lui Pintea Viteazul. Lume multă, copii frumoși, oameni primitori, atmosferă de sărbătoare. Ne-am integrat printre ei, ca și când ne știam de-o viață. Au urmat cuvinte rostite cu emoție de reprezentanții bisericilor catolică și ortodoxă, astăzi împreună, de reprezentanți ai muzeului sighetean, de primarul comunei, de cadre didactice, de fii ai satului, legați prin fibra națională de satul natal.
Rememorarea trecutului, cinstirea eroilor și însuflețirea speranței pentru viitor, trecerea prin vreme a secolului pe care îl celebrăm, cu luminile și umbrele lui, au produs momente emoționante. De la cuvintele episcopului Iuliu Hossu, la versurile și cântecele inspirate, alese de grupurile de elevi, până la povestea tulburătoare a preotului Iuliu Emil Fucec, care povestește în jurnalul său că maramureșenii au stat la Alba Iulia în jurul cortului lui Iuliu Hossu și aveau cu ei și o pereche de miri, simbolizând faptul că ceea ce Dumnezeu unește, omul să nu despartă niciodată…
I-am ascultat cu emoție pe muzeograful Alin Pralea, pe preoții Găvrilă Rad și Ioan Năneștean, pe profesorii Ileana Mihai și Gheorghe Petran, pe primarul Liviu Vasile Tămaș, pe Ștefan Marinca sau Gheorghe Pârja, ale căror spuse converg spre ceea ce spune istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: Unirea și România unită nu sunt daturi eterne, ci ele sunt edificii făurite greu, iar edificiile nu se lasă de izbeliște, ci se apără, se ocrotesc și se primenesc în fiecare zi, după exemplul a ceea ce au știut să facă generațiile trecute, conduse de personalități responsabile și demne: Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Lucaciu, George Pop de Băsești, Ilie Lazăr, Traian Cicio Pop și mulți, mulți alți eroi, transformați mai toți în martiri.
Umbrele suferinței lor au fost anihilate de frumusețea copiilor. Felicitări cadrelor didactice care au ales versurile și cântecele: Maria Ciceu, directorul școlii, Mariana Pop, Mariana Boroica, Raluca Moldovan, Maria Borodi. La final, toată lumea s-a prins în Hora Unirii, înfrumusețând sala căminului cultural cu steagurile tricolore și costumele lor tradiționale. De altfel, măiestria meșterilor populari a fost expusă într-o expoziție cu produsele lor.
Ceea ce am trăit la Budești, dar și în alte locuri mustind de istorie, fie că vorbim despre Băsești, Șișești sau Giulești, locuri de unde au plecat spre Alba Iulia George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu sau Ilie Lazăr, ne face să sperăm că neamul românesc va dăinui în timp și peste timp prin generațiile sale. Și fiecare avem datoria să nu le lăsăm să se risipească și să lăsăm câte un semn în urma noastră. Ne va fi mai bine doar dacă vom sta împreună.
Și apropo de neamul românesc, la întoarcere, Ștefan mai vine cu o idee, e adevărat de știință pură. Și ne întreabă dacă ar avea succes. Deocamdată e greu de răspuns. La mulți ani, România mea și România noastră! La mulți ani, români!
