Minerul Baia Mare a parafat primul transfer al iernii

0
265

Alexandru Codrin Taciuc, fost jucător al celui mai grandios proiect al fotbalului românesc, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, vine în vestiarul Minerului. În vîrstă de 23 de ani, jucătorul polivalent a semnat un contract cu reprezentanții clubului băimărean valabil pînă în anul 2020.
Alexandru Codrin Taciuc poate evolua pe posturile de mijlocaș lateral stînga sau mijlocaș lateral dreapta. Tînărul și-a făcut debutul în fotbal la Academia „Gheorhe Hagi” (FC Viitorul), iar apoi a fost jucătorul cluburilor Fortuna Poiana Câmpina, CSM Sighetu Marmației, Știința Miroslava, CSMS Iași și CSM Reșița.
„Mă bucur că am semnat cu cei de la Baia Mare. Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua acum. Sper să îmi fac treaba foarte bine, iar prin evoluțiile mele să ajut echipa cît mai mult. Și sperăm la finalul sezonului să ne atingem obiectivele propuse”, a spus Alexandru Codrin Taciuc, noul mijlocaș al echipei Minerul Baia Mare.
Transferul tînărului la echipa băimăreană reprezintă un pas în față pentru susținerea obiectivelor propuse pentru acest sezon competițional.
„După clasarea de la finalul turului ne considerăm îndreptățiți să ne dorim implicarea în lupta pentru promovarea în Liga a II-a, motiv pentru care, în perioada următoare vom întări lotul de jucători, atît cu sportivi cu experiență, cît și cu tineri cu posibilitate de progres sportiv. Alexandru Codrin Taciuc este primul transfer din această perioadă, dar nu și ultimul, urmînd ca în viitor să anunțăm și numele altor sportivi care au ales să se alăture proiectului echipei de fotbal Minerul Baia Mare”, a spus Ionuț Marta, directorul Clubului Sportiv Minaur Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.