12 ani i-au trebuit profesorului, devenit și ziarist, Ioan Ardeleanu-Pruncu să ne pună pe masă o carte mare și la propriu și la figurat: Maramureșul. Ziare și ziariști. 620 de pagini care vorbesc despre presa interbelică din Marmația dragă autorului. Despre demnitatea unei profesii. Și nu numai. Oricât s-ar cârcoti despre efemerul din ziare, ele rămân un document peste vreme. Pentru istorie.
După o lansare la Sighetu Marmației, Ioan Ardeleanu-Pruncu a venit să ne dăruiască opera sa excelentă și în Baia Mare. Tomul acesta de peste 600 de pagini trebuie citit, pentru că zugrăvește o epocă și un timp, făcută de intelectuali de marcă, transformați în ziariști. Multe cuvinte frumoase și meritate au spus Teodor Ardelean, Ilie Gherheș, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja, Anton Rohian, Săluc Horvat, Vasile Leschian. Timp de două ore ne-am privit în oglinda interbelică și parcă timpul s-a oprit în loc și multe nu s-au schimbat.
Apărut în Anul Centenar, la Editura „Valea Verde”, 2018 (director Ion Mariș), din Sighetu Marmației, volumul: „MARAMUREȘUL-ZIARE ȘI ZIARIȘTI, de la începuturi până în 1945” relevă, altfel decât înveți la școala pentru jurnaliști, funcțiile presei, rolul ideilor vehiculate, atmosfera unui timp, devenirea unor locuri, frumoasa limbă română cu care s-au scris ziarele vremii, la loc de cinste stând și Graiul Maramureșului, cel de atunci.
Multe s-ar putea spune despre această oglindă a perioadei interbelice văzută cu ochiul ziaristului. Care vede mult mai mult decât ochiul obișnuit. Și cu siguranță se va vorbi mult și se va răsfoi mult.
Ce cadou frumos și muncit cu migală și-a făcut și ne-a făcut Ioan Ardeleanu-Pruncu! Și ce atmosferă de sărbătoare s-a creat la Biblioteca județeană, unde a ajuns și preotul Marcel Oprișan cu colindătorii din Bârsana! Cu urări așa cum e datina străbună.


























