Situația drumurilor

0
79

Cerul a fost mai mult noros și pe arii extinse au căzut precipitații sub formă de ninsoare. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă.
Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu 30 de utilaje și au împrăștiat 248 tone de sare. Precipitații sub formă de ninsoare s-au înregistrat și pe sectoarele de drumuri județene. Angajații societății au acționat cu 26 de utilaje și au răspândit 499 de tone de material antiderapant. Circulația este asigurată pe toate sectoarele de drumuri. Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost variabil, dar nu s-au înregistrat probleme. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiții de siguranță, conform regulamentului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 3 grade, iar cele minime, în scădere față de perioada precedentă, între -5 și -2 grade. Ieri a fost o avertizare de cod galben de ninsoare la nivelul județului, valabilă până la ora 10. CJSU le recomandă conducătorilor auto să circule prudent și să își adapteze viteza la condițiile din trafic și cele meteorologice. De azi, vremea se va răci și va deveni geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros. Îndeosebi în cursul zilei, pe arii relativ extinse, la munte și local în restul teritoriului, va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare ziua în zona montană înal­tă, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 și -1 grad, iar cele minime, între -12 şi -8 grade Celsius. (D.B.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.