2018 a fost Anul european al patrimoniului cultural, dar la bilanţ impresia nu-i favorabilă. Totuşi, Uniunea Europeană ne-a dat un milion de euro pentru restaurarea bisericii de lemn din Plopiş, statul român a cofinanţat cu 250.000 de euro, iar Consiliul Judeţean Maramureş a alocat 250.000 de lei pentru reparaţii de urgenţă la bisericile de lemn din Şurdeşti şi Ieud-Deal. În rest, nu ne putem lăuda, nu reuşim să protejăm şi să punem în valoare monumentele cultural-istorice şi peisajul cultural. Totul pleacă de la lipsa de bani. Mai degrabă de la lipsa de prioritizare a fondurilor publice.
Cînd inspectorii de la Ministerul Culturii inspectează cum sînt administrate şi protejate monumentele, nimeni nu e responsabil, primarii dau din umeri, preoţii n-au în inventar, iar sătenii cred că biserica veche de lemn, acum nefolosită, este a statului sau a satului, tot una, de vreme ce nimeni n-o revendică. Bisericile monument istoric trebuie întreţinute de comunitate, chiar dacă nu sînt folosite. Apare un conflict, satul ar vrea să dărîme biserica veche, dar statul a clasat-o ca monument istoric – deci n-are decît s-o întreţină, zic oamenii.
Maramureşul este bogat în biserici de lemn, multe fiind declarate monument istoric, din care opt au intrat în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Şapte aparţin de parohiile ortodoxe Bîrsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz, iar a opta este în Şurdeşti, administrată de Parohia greco-catolică. Mai există şi alte biserici de lemn demne să fie numite monument de arhitectură religioasă, construite de meşteri lemnari în urmă cu sute de ani. În cele mai multe, se oficiază slujbe religioase doar o dată pe an, cu ocazia hramului, iar în celelalte duminici stau goale. N-ar fi atît de costisitor pentru săteni să doneze anual 10 lei pentru menţinerea bisericii vechi, dar iată că ceea ce stră-străbunicii au construit cu eforturi uriaşe, fiecare a contribuit cu valoarea unui bou, azi nu mai putem să întreţinem, să donăm un ou.
Situaţia este asemănătoare cu a caselor de lemn, oamenii le dărîmă pentru locul valoros, vînd lemnul de stejar şi construiesc case noi, din materiale moderne, mai puţin fragile (le învelesc cu tablă, în loc de şindrilă). Efectul e dezastruos pentru peisajul cultural maramureşean. Ciudat, o casă de lemn este cu mult mai scumpă decît una de beton. Restaurarea bisericii monument UNESCO din Plopiş, comuna Şişeşti, de pildă, costă un milion de euro (exact, 4.858.074,67 lei), bani din fonduri europene, plus 857.307,30 lei de la Guvern. Păi cu un milion de euro ridici 20 de case cu etaj!
Costurile de restaurare fiind mari (lemnul vechi este învelit în răşini sintetice), statul s-a gîndit să filmeze monumentele şi să publice informaţia video pe internet, astfel ca oricine să poată vizita virtual bisericile de lemn din Maramureş, Lăpuş, Chioar, fără prea multe costuri. E suficient să le avem pe internet… Nu-i de mirare că a apărut Asociaţia „Ambulanţa pentru Monumente”.
Ministerul Culturii are în denumire şi sintagma „Identităţii Naţionale”. Despre ce cultură şi identitate vorbim, de vreme ce 29 de monumente din judeţul Maramureş sînt în colaps: cetatea din Valea Borcutului, cetatea Chioarului, biserica medievală de piatră Cuhea, cetatea Seini, casa Iancu de Hunedoara, fostul palat episcopal, casa Pocol, biserica Buteasa, flotaţia şi topitoria Cavnic, biserica din Costeni, absida Cufoaia, casa Pop din Remetea Chioarului, biserica Fîntînele, casa Iurca din Sarasău, sediul Districtului Chioar din Şomcuta Mare, curia Ţicău-Ulmeni …
Trebuie să ne schimbăm mentalitatea. Noi, oamenii locului, să avem grijă de bisericile de lemn şi de celelalte monumente din localităţi. O mie de euro de la Bruxelles nu valorează cît o mie de lei adunaţi de la noi!
