Marţi, 8 ianuarie, pe ordinea de zi a Ședinței de îndată a Consiliului local al Municipiului Baia Mare s-au aflat 6 proiecte de hotărâre, însă cum la ședință au participat doar 14 din cei 22 de consilieri, trei proiecte de hotărâre nu au fost discutate deoarece era nevoie de votul a 2/3 dintre consilieri.
Utilizarea excedentului anual al bugetului local aferent anului 2018
Cu 14 voturi „pentru”, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului local aferent anului 2018, respectiv a sumei de 16.226.794,62 lei astfel:
• 2.032.006,36 lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor conform HG 673/21.09.2017 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni
• 1.497.308,73 lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare pentru bugetul local pe anul 2018, la proiectele cu finanțare externă nerambursabilă „Incubatorul social – instrument de inovare socială”, „AS – NV Antreprenoriat Sustenabil în Regiunea de Nord Vest”, „R&S Recunoaște și schimbă”, „Măsuri integrate în domeniul educației pentru 840 copii și 260 tineri și adulți: Educație pentru viitor!” și „Școala așa cum ne place! Măsuri integrate de creștere a accesului și participării copiilor, tinerilor și adulților la educație”
• 141.000 lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare pentru „Statuia lui Alexiu Pocol”
• 2.436.050 lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare pentru plata obligațiilor restante aferente anului 2018
• 10.120.429,53 lei pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în anul curent.
Se refinanțează creditele contractate în anii 2005 și 2013
– prin refinanțare, economia anuală la bugetul local este de 2,5 milioane lei –
Cu 12 voturi „pentru” și 2 abțineri, s-a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne – de la CEC Bank – de până la 111 milioane lei, cu o maturitate de 20 de ani, pentru refinanțarea datoriei publice locale a Municipiului Baia Mare. Este vorba despre creditele angajate de Primăria Baia Mare, în anii 2005 și 2013, la dobânzi mai ridicate decât cele negociate în prezent cu CEC Bank. Prin refinanțarea creditelor se obține o economie anuală de 2,5 milioane lei.
Mobilitate urbană durabilă prin modernizarea spațiilor publice
Cu 14 voturi „pentru”, s-a aprobat proiectul și cheltuielile aferente pentru obiectivul de investiție „Mobilitate urbană durabilă prin modernizarea spațiilor publice din Municipiul Baia Mare”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1 – reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Valoarea totală a proiectului este de 66.924.202 lei (inclusiv TVA), iar contribuția municipalității în proiect este de 2.229.935 lei (TVA inclus), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 909.644 lei (TVA inclus), cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.320.291 lei (TVA inclus), reprezentând cofinanțarea proiectului. (v.i.)






























