O sărbătoare a imaginii de fotografie în Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Autorul fotografiilor este artistul orădean Teodor Radu Pantea. El vine cu lucrări de înaltă ţinută artistică într-un format pătrat „care face să fii mai bine aşezat în faţa imaginilor”, după cum a remarcat Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Internaţionale ”Euro Foto Art”. Expoziţia este inclusă în ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional de Fotografie ”Carol de Szathmári – Szathmári Pap Károly” organizat de Asociaţia Internaţională ”Euro Foto Art”. Fotografiile vor putea fi admirate în Baia Mare până în 14 februarie.
„Teodor Radu Pantea este la un anumit nivel artistic care ne îndeamnă nu numai să-l apreciem, ci şi să ne inspirăm de la el, să fie un fel de lecţie de artă fotografică”, a spus în debutul vernisajului artistul fotograf Felician Săteanu.
La rândul său, artistul fotograf Ştefan Toth a punctat faptul că „artistul fotograf Teodor Radu Pantea a fost întotdeauna un reper pentru mine din punctul de vedere al creaţiei artistice. Am apreciat întotdeauna calitatea fotografiilor sale. În România nu este un artist fotograf care să abordeze aşa de plastic subiecte de fotografie. În primul rând, apelează la un format pătrat care te face să fii mai bine aşezat în faţa imaginilor. Compoziţiile sunt de înaltă ţinută. Mesajul artistic al imaginilor vorbeşte de la sine. Varianta mare a acestei expoziţii a fost vernisată anul trecut la Oradea”, a spus Ştefan Toth.
Teodor Radu Pantea s-a aflat pentru a treia oară în cadrul bibliotecii cu o expoziţie de fotografie. De altfel, în palmaresul artistului fotograf figurează participarea la sute de evenimente de artă fotografică din 71 de ţări, imaginile sale fiind apreciate şi chiar premiate. Expoziţia include 40 de fotografii. „Aici nu veţi vedea un proiectar unitar tematic. Fac trimitere şi la anumite proiecte. E mai puţină fotografie de studio aici. Fotografiile sunt realizate la faţa locului, în diferite locuri, diferite oraşe, diferite ţări, dar nu sunt fotografii documentare. Artistul fotograf trebuie să prezinte privitorului viziunea proprie şi aici puteţi observa cum văd eu o lomotivă, cum văd eu un gard”, a declarat Teodor Radu Pantea.
Original în expoziţia artistului e şi formatul pătrat pe care l-a ales în prezentarea imaginilor. „Nu ştiu de ce, formatul pătrat mi se părea unul relativ confortabil şi nu-i resimţeam efectul unor posibile «încorsetări», chiar dacă, aparent, restricţiona refugiile compoziţionale înspre stânga-dreapta-sus-jos, atunci când ele s-ar fi impus de la sine. Chiar dacă formatul pătrat ar fi, iluzoriu, unul fără raporturi dimensionale confortabile (dar cu rigoarea egalităţii laturilor), fără alambicate diviziuni «de aur», dar cu unele trimiteri înspre Fibonacci, am simţit o oarecare libertate între laturile sale şi între care mă simţeam în largul meu! Devenise, în mare măsură, formatul meu de predilecţie şi îl consideram un «şablon» pentru multe dintre genurile abordate”, a spus Teodor Radu Pantea.
Expoziţia retrospectivă a cunoscutului artist fotograf a fost vernisată prima dată în urmă cu un an, în sălile de expoziţii temporare ale Colecţiei de Tehnică şi Artă Fotografică ”Ştefan Tóth István” din cadrul Muzeului Oraşului Oradea – Complex Cultural, cu ocazia aniversării a 65 de ani de viaţă şi a cuprins 72 de fotografii monocolor şi color de o valoare artistică deosebită. Artistul fotograf s-a născut în Oradea, este lector univ. dr. la Universitatea Oradea, Facultatea de Arte Vizuale, disciplina „Foto Art” din anul 1995 şi „Fotojurnalism” în cadrul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din anul 2003. A elaborat prima teză de doctorat cu o temă de istoria fotografiei din România, finalizată în anul 2006.
Artistul fotograf expozant fotografiază din şcoala primară, dar a început activitatea competiţională din anul 1997 fotografiind, la acea vreme, cu un aparat Practika LTL3. A devenit membru al AAFR în anul 1980. Pentru activităţile sale, Federaţia Internaţională de Artă Fotografică îi acordă, în anul 2011, premiul EFIAP/silver, distins cu PSA la două diviziuni ale Societăţii Americane de fotografie (PSA), în anul 2001 cu distincţia “Exposant Honorable d’Image Sans Frontière” (EH.ISF) şi multe altele. Este membru de onoare a peste 20 organizaţii naţionale şi internaţionale. Cu lucrãrile sale a obţinut 303 premii, medalii şi menţiuni la saloanele internaţionale şi cca. 60 în saloanele din România.





























