Editura Galaxia Gutenberg pregăteşte un volum inedit pentru Papa Francisc

0
133

Românii din întreaga ţară care se bucură de vizita Papei Francisc – indiferent de confesiune, culoare politică, etnie sau statut social – sunt invitaţi să-şi trimită urările, rugăminţile, sfaturile ori doleanţele către Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş, mesajele urmând a fi adunate într-un inedit volum ce va fi dăruit Sanctităţii Sale în timpul călătoriei apostolice în România.
„Ideea acestei cărți a venit ca un gest normal și simplu de simpatie, de cordialitate și de proverbială ospitalitate din partea oricărui român”, motivează Maria Hodiş – redactor-şef al Editurii Galaxia Gutenberg. Totodată, iniţiativa urmăreşte să releve gratitudinea profundă a credincioşilor pentru beatificarea celor şapte episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice din România. “Pentru comunitatea catolică din România, aceste gânduri ar însemna un mod palpabil de a-și exprima re­cu­noș­tința pentru toate lucrurile bune realizate de Papa Francisc și nu numai pentru Biserica din România. În noul context, al beatificării celor şapte episcopi greco-catolici, “uciși din ură față de credință“, mesajul nostru nu poate fi decât: «Vă mulțumim din inimă!»”, mai subliniază Maria Hodiş – redactor-şef al Editurii Galaxia Gutenberg. Un alt ţel al acestui inedit volum este acela de a lua, în mod concret, pulsul comunităţilor, de la cele mai îndepărtate cătunuri până la cele mai mari oraşe ale României. “In­vi­ta­ția noastră e îndreptată către orice român, indiferent de confesiune, vârstă, stare materială, orientare politică sau etnie, așa cum deja am specificat în mediul on-line. Așteptăm și desene din partea copiilor, aprecierile tineretului, do­rin­țele, speranțele și toate gândurile bune ale oricărui om de bun-simț. Acestea pot fi trimise prin poștă la adresa Editura Galaxia Gutenberg, Piața Eroilor 9, 436600 Târgu Lăpuș, pe e-mail, la adresa contact@galaxiagutenberg.ro, pe site-ul editurii, secțiunea Scrisori către Papa de pe blog – www.galaxiagutenberg.ro”, explică Maria Hodiş – redactor-şef al Editurii Galaxia Gutenberg. Mesajele vor fi traduse, ulterior, în limbile italiană şi engleză, urmând a fi însoţite de imagini relevante. Volumul se preconizează a fi editat în câteva mii de exemplare. Detalii pot fi găsite şi în Grupul Facebook “Papa în România”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.