Curtea de Conturi (VI)

0
98

U.A.T.M SIGHETU MARMAŢIEI
Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2017 s-a realizat în perioada 19.10.2018 – 29.11.2018 şi a evidenţiat următoarele: • venituri suplimentare – 7.000 lei • prejudicii – 372.000 lei • abateri financiar-contabile – 2.186.000 lei.
• Neconstituirea fondului de rezervă bugetară, la dispoziţia Consiliului Local Sighetu Marmaţiei, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor, care se utilizează la propunerea ordonatorului principal de credite, pe bază de hotărâri ale consiliului lo­cal, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar
• Nereflectarea corectă în evidenţa contabilă a fondului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi domeniul privat, la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, în valoare de 2.172.667 lei
• Nestabilirea şi neînregistrarea cheltuielilor cu amortizarea aferente unor active fixe amortizabile existente în patrimoniul entităţii
• Nereflectarea în situaţiile financiare pe anul 2017 a valorii juste a unor mijloace fixe şi obiecte de inventar, abatere constatată la Liceul Tehnologic Marmaţia
• Organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern)
• Nerespectarea prevederilor legale în elaborarea Programelor de dezvoltare a sistemelor de control managerial
• Nestabilirea şi neîncasarea în termenul legal stabilit, a veniturilor cuvenite bugetului local constând în diferenţă din regularizarea taxei pentru eliberarea autorizaţiilor de construire, în sumă de 4.900 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 1.677 lei, în total 5.677 lei, abatere remediată integral în timpul misiunii de audit financiar
• Nestabilirea, neînregistrarea în evidenţa fiscală şi neîncasarea la termen a veniturilor cuvenite bugetului local reprezentând impozit pe clădiri, pentru clădirile nou construite şi pentru care autorizaţiile de construire au expirat în cursul anului 2017, în sumă 1.020 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 56 lei, în total 1.076 lei
• Existenţa unor diferenţe între suprafeţele de teren deţinute de persoane fizice înregistrate în Registrul Agricol şi cele declarate de proprietari la Direcţia Venituri în vederea impunerii, cu influenţe asupra realizării veniturilor bugetului local
• Efectuarea necorespunzătoare a inventarierii generale a patrimoniului entităţii la sfârşitul anului 2017 la U.A.T.M. Sighetu Marmaţiei şi la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”
• Nereevaluarea clădirilor şi terenurilor aflate în patrimoniul U.A.T.M. Sighetu Marmaţiei, Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 7 şi Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 9, în perioada 01.01.2015-31.12.2017
• Neconstituirea de garanţii privind răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor instituţiilor publice la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8, în valoare de 13.389 lei, abatere remediată integral în timpul auditului
• Plata fără temei legal a unor elemente de cheltuieli nejustificate, cuprinse în situaţiile de lucrări la obiectivul de investiţii „Execuţie bloc de locuinţe sociale C1.2 cu 48 apartamente din Sighetu Marmaţiei” în sumă de 26.492 lei
• Plata fără temei legal a sumei de 9.700 lei, reprezentând sprijin financiar acordat Clubului Sportiv SIG-MAR
• Plata fără temei legal a unor servicii de salubrizare stradală şi menajeră, în sumă de 88.362 lei
• Plata fără temei legal a sumei de 8.715 lei reprezentând elemente de cheltuieli nejustificate, cuprinse în situaţiile de lucrări la obiectivul „Extindere şi reparaţii locuri de joacă în parcul Grădina Morii‘‘, abatere constatată la Serviciul Public de Gospodărire Urbană Sighetu Marmaţiei
• Efectuarea de plăţi nedatorate, în sumă de 109.031 lei, pentru elemente de cheltuieli nejustificate la obiectivul „Pietruire străzi din Sighetu Marmaţiei”, abatere constatată la Serviciul Public de Gospodărire Urbană
• Plata fără temei legal a sumei de 78.391 lei, reprezentând elemente de cheltuieli nejustificate, cuprinse în situaţiile de lucrări la obiectivul „Îmbrăcăminte bituminoasă-străzi din Sighetu Marmaţiei”, abatere constatată la Serviciul Public de Gospodărire Urbană
• Efectuarea de plăţi nedatorate, în sumă de 32.602 lei, pentru elemente de cheltuieli nejustificate din situaţiile de lucrări la obiectivul „Amenajare parcare în strada Gheorghe Şincai din Sighetu Marmaţiei”, abatere constatată la Serviciul Public de Gospodărire Urbană
• Plata fără temei legal a sumei de 13.839 lei, reprezentând elemente de cheltuieli incluse nejustificat în situaţiile de lucrări, pentru reparaţii generale la noua locaţie a Serviciului Biblioteca Municipală, abatere constatată la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei
• Plata fără temei legal a sumei de 4.788 lei, reprezentând elemente de cheltuieli nejustificate, cuprinse în situaţiile de lucrări, la obiectivul de investiţii „Lucrări reamenajare teren de joacă”, abatere constatată la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9.
U.A.T.C SUCIU DE SUS

Primăria Suciu de Sus

Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2017 s-a realizat în perioada 19.10.2018 – 29.11.2018 şi a evidenţiat următoarele: • venituri suplimentare – 41.000 lei • prejudicii – 1.000 lei • abateri financiar-contabile – 0 lei.
• Neconstituirea fondului de rezervă bugetară, la dispoziţia Consiliului Local Suciu de Sus, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor, în sumă de 293.729 lei
• Nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor cuvenite bugetului local în sumă totală de 32.004 lei, reprezentând impozit pentru mijloace de transport, la care se adaugă majorări de întârziere de 8.793 lei, pentru autovehiculele înmatriculate pe raza comunei Suciu de Sus nedeclarate de proprietari la Compartimentul Taxe şi impozite în vederea impunerii
• Efectuarea în anul 2017 de plăţi reprezentând amendă contravenţională în sumă totală de 750 lei fără recuperarea acesteia de la persoanele din cauza cărora s-a produs contravenţia
• Necalcularea, neînregistrarea şi nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor sociale aferente indemnizaţiei consilierilor locali în sumă totală de 672 lei.
U.A.T.C VALEA CHIOARULUI

Primăria Valea Chioarului

Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2017 s-a realizat în perioada 22.02.2018 – 04.04.2018 şi a evidenţiat următoarele: • venituri suplimentare – 0 lei • prejudicii – 30.000 lei • abateri financiar-contabile – 849.000 lei.
• Existenţa unei neconcordanţe, în sumă de 441.703 lei, între soldul contului 464 „Creanţe ale bugetului local” raportat în situaţiile financiare şi lista de rămăşiţe la 31 decembrie 2017
• Neevidenţierea în contabilitatea entităţii a obligaţiilor salariale aferente activităţii proprii ale entităţii verificate pentru luna decembrie 2017 şi a obligaţiilor către bugetele aferente în sumă totală de 142.533 lei, abatere remediată în timpul auditului
• Nestabilirea şi neînregistrarea în evidenţa contabilă a cheltuielilor cu amortizarea, în sumă de 172.271 lei, aferente activelor fixe necorporale amortizabile aflate în patrimoniul entităţii, abatere remediată în timpul auditului
• Neînregistrarea în evidenţa contabilă a Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” a fondului fores­tier/per­dea forestieră în suprafaţă de 8,06 ha amplasate pe raza U.A.T.C. Valea Chioarului, conform titlului de proprietate, abatere remediată în timpul auditului
• Efectuarea necorespunzătoare a inventarierii patrimoniului la finele anului 2017
• Neorganizarea şi neînscrierea în registrul de evidenţă a datoriei publice locale a creditelor contractate de U.A.T.C. Valea Chioarului, abatere remediată în timpul auditului
• Plata fără temei legal a sumei de 2.235 lei, reprezentând cantităţi de piatră concasată facturate şi nelivrate
• Plata fără temei legal a sumei de 5.735 lei, reprezentând servicii de transport la tarife mai mari decât cele prevăzute în contract
• Plata fără temei legal a sumei de 1.500 lei, reprezentând servicii de publicitate facturate şi neefectuate
• Plata fără temei legal a sumei de 3.000 lei, reprezentând servicii de deszăpezire neefectuate
• Plata nelegală a sumei de 8.396 lei, reprezentând elemente de cheltuieli nejustificate cuprinse în situaţiile de lucrări la obiectivul „Reabilitare infrastructură rutieră DC 61 Valea Chioarului-Vărai, finanţate parţial din Programul Naţional de Dezvoltare Locală
• Plata fără temei legal a sumei de 9.063 lei, reprezentând lucrări supradimensionate de reparaţii acoperiş efectuate la Şcoala din Curtuiuşu Mare.
U.A.T.C VIMA MICĂ
Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2017 s-a realizat în perioada 11.04.2018- 18.05.2018 şi a evidenţiat următoarele: • venituri suplimentare – 20.000 lei • prejudicii – 2.000 lei • abateri financiar-contabile – 176.000 lei.
• Înregistrarea eronată a cheltuielilor salariale şi obligaţiilor aferente lunii decembrie 2017, în sumă de 96.348 lei, atât la U.A.T.C. Vima Mică cât şi la Şcoala Gimnazială Vima Mică
• Necalcularea, neînregistrarea şi neîncasarea taxei de salubrizare la nivelul costului efectiv al prestării serviciului de salubrizare, în sumă de 18.913 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 1.200 lei, în total 20.113 lei
• Neconstituirea de garanţii privind răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor instituţiilor publice, în valoare de 12.264 lei, abatere remediată în timpul auditului
• Nereevaluarea clădirilor şi terenurilor aflate în patrimoniul U.A.T.C. Vima Mică, în perioada 01.01.2015-31.12.2017
• Plata fără temei legal a sumei de 2.155 lei, reprezentând elemente de cheltuieli incluse nejustificat în situaţiile de lucrări întocmite la obiectivul „Modernizare stradă în localitatea Vima Mică”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.