Finala Cupei României, faza judeţeană, se va disputa joi, 6 iunie, pe Stadionul Municipal „Viorel Mateianu” din Baia Mare. Partida va începe la ora 18.00. Progresul Şomcuta Mare şi Viitorul Ulmeni sunt echipele calificate în ultimul act al competiţiei la nivel judeţean. Meciul va fi urmat de o festivitate de premiere.
Duminică, 9 iunie, de la ora 15.00, tot pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare va avea loc finala Ligii a cincea între locurile 1 din cele două serii: Faurul Făureşti şi Gloria Sălsig. După meci va avea loc festivitatea de premiere. De asemenea, în 9 iunie vor fi premiaţi cei mai buni juniori ai Maramureşului. AJF Maramureş va organiza festivitatea de premiere pentru campionatele judeţene Under 11, Under 13, Under 15, precum şi pentru Liga Elitelor – Under 15. Toţi copiii vor primi medalii, echipele vor fi răsplătite cu cupe şi diplome.






























