CS Seini s-a clasat pe locul 7 la Turneul Final Speranţă al junioarelor II, echipa maramureşeană obţinând o victorie, cea în meciurile pentru locurile 7-8, respectiv o remiză. Repartizată în Grupa B, formaţia seineană a încheiat pe ultima poziţie, acumulând un singur punct. CS Seini a cedat cu 28-30 (13-17) împotriva celor de la CS Rapid Bucureşti, a remizat, 25-25 (16-16), cu ACS Unirea Dobroeşti şi a pierdut la limită întâlnirea cu ACS Leu Giarmata, 21-22 (11-11). În meciul pentru locurile 7-8, CS Seini a dispus fără probleme de CSŞ Petroşani, scor 29-16 (14-6).
Turneul final Speranţă al junioarelor II a revenit grupării ACS Unirea Dobroeşti, care a trecut în finală de CSH Art Galaţi, 29-22.

































