Moldovenii să decidă!

0
58

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis o decizie conform căreia preşedintele Igor Dodon era obligat să dizolve Parlamentul în data de 8 iunie 2019, deoarece a depăşit termenul de 90 de zile de la alegeri pentru formarea unui nou Guvern. Dar Dodon a decis să nu dizolve Parlamentul, ci în 8 iunie a numit un nou prim-ministru, pe Maia Sandu, în urma formării unei coaliţii politice între două partide care pînă acum erau duşmane, socialiştii şi aliaţii social-liberali ACUM. Dar Curtea Constituţională a declarat neconstituţională decizia parlamentului, l-a suspendat pe preşedintele Dodon şi în locul lui l-a numit pe prim-ministrul Pavel Filip, ca interimar, care a dizolvat Parlamentul şi a anunţat alegeri parlamentare în 6 septembrie. R. Moldova s-a trezit luni cu două guverne şi doi preşedinţi!
Conflictul constituţional a degenerat şi întreaga Europă a intervenit, de partea noului Guvern. Cu alte cuvinte, lumea consideră că a greşit Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Soluţie legală nu există, aşa că fraţii noştri de peste Prut se află şi ei în situaţie grea, într-un confllct privind statul de drept. Acuzată de politizare a deciziilor sale este Curtea Constituţională de la Chişinău, care s-ar fi lăsat influenţată de Partidul Democrat condus de un „oligarh”.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a anunţat susţinerea faţă de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi faţă de noul Guvern al ţării, condus de Maia Sandu, şi a criticat Partidul Democrat pentru „uzurparea puterii”. Şi statele europene îl susţin pe pro-rusul Igor Dodon, deci şi România s-a alăturat, după ce iniţial a acceptat ideea unor noi alegeri parlamentare, după cele neconcludente din februarie 2019. Uniunea Europeană ar trebui să ajute Republica Moldova, prin prisma angajamentelor asumate faţă de această ţară, pentru a susţine parcursul european al Chişinăului.
Igor Dodon este acuzat că a creat această criză politică şi constituţională, fiind acuzat şi de finanţare ilegală a Partidului Socialiştilor moldoveni, cu bani din Rusia. Trei blocuri politice sînt peste Prut, partide pro-ruse, partide unioniste şi partide pro-europene. Socialiştii şi pro-europenii s-au coalizat acum şi contestă deciziile Curţii Constituţionale. Situaţia este rea, căci Rusia şi statele UE susţin coaliţia PSRM – ACUM, o unire surprinzătoare între contrarii, pro-ruşi (antiromâni) şi pro-europeni (antiromâni).
Amestecul altor state în treburile interne ale Moldovei este evident şi ne demonstrează că în politică nu există democraţie, adevăr, legalitate, moralitate, ci doar interese partizane. La fel de brutal se amestecă alte state şi în politica din România, fără să ţină cont de Constituţia ţării, ceea ce creează şi la noi haos şi dualitate a puterii în stat. În Moldova, unioniştii (PNL) sînt acum în opoziţie de 12 ani. În politica moldoveană, intervin şi forţele de securitate şi justiţia, dovedind astfel că nu sînt independente. Se vorbeşte de uzurpare a puterii de stat, iar ameninţarea este cu închisoarea, din cauze politice. De faţă cu UE şi Rusia!
Instituţiile europene nu mai ţin la statul de drept, ci vor ca în Republica Moldova să nu se aplice deciziile Curţii Constituţionale. În acest caz, Uniunii Europene nu-i convine să se respecte statul de drept? Ciudată schimbare de optică! Marile puteri au cerut Comisiei de la Veneţia să evalueze deciziile Curţii Constituţionale din Republica Moldova, ceea ce arată deriva democraţiei europene. Deciziile Curţii Constituţionale, bune sau rele, nu pot fi anulate şi doar poporul poate decide cine va guverna ţara, prin vot democratic. Lăsaţi moldovenii să decidă! Cei care îndeamnă la dizolvarea Curţii Constituţionale sînt inamici ai democraţiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.