Biserica „Sfânta Maria”, pictată de un călugăr din Spania

0
824

Biserica greco-catolică „Sfânta Maria” din Baia Mare a intrat într-un amplu proces de renovare a iconografiei estimat să dureze câteva luni. Coordonator al lucrărilor de pictură murală este părintele Ioan Goţia, membru al ordinului călugăresc al Ucenicilor Inimilor lui Isus şi Mariei. Acesta este originar din Cluj, dar îşi desfăşoară activitatea misionară cu preponderenţă în capitala Spaniei. Temeinic specializat în arte plastice atât în ţară, cât şi în străinătate, călugărul are o impresionantă experienţă în pictarea mai multor biserici şi capele din Europa şi Statele Unite ale Americii.
Reporter: Când au început lucrările de pictură la biserica greco-catolică „Sfânta Maria” din Baia Mare?
părintele Ioan GOŢIA: Am început de două săptămâni, în data de 26 iunie, cu pregătirea pereţilor şi a întregii biserici pentru o renovare a iconografiei care să însoţească celebrarea Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine, să îmbogăţească viaţa bisericii cu scene biblice din viaţa Mântuitorului şi care să îi ajute pe credincioşi să se deschidă mai mult spre Dumnezeu şi prin imagine. Pentru că credinţa noastră se exprimă atât prin cuvânt, prin cânt, prin cântece liturgice, cât şi prin imagine. Toate simţurile sunt, astfel, implicate pentru a da mărire lui Dumnezeu.
R.: Cât timp durează lucrările?
pr. I.G.: Lucrările sunt estimate să dureze patru-cinci luni. Zonele care vor fi decorate sunt: zona altarului pentru care ne-am gândit la scena Înălţării Domnului, apoi o parte din pereţii laterali cu scena Naşterii Domnului şi Buna Vestire, iar pe cealaltă parte – Rusaliile şi prezentarea lui Isus la Templu. În spate, deasupra corului, va fi Adormirea Maicii Domnului.
R.: Ce culori, ce tehnici veţi folosi?
pr. I.G.: Vom încerca să folosim culori cât mai luminoase, mai calde, care să nu impresioneze prin stridenţă, ci, dimpotrivă, să îi ajute pe credincioşi să le atragă privirea, dar să nu rămână acolo. Să le conducă privirea spre altar, spre Sfânta Liturghie. Ca tehnică, folosim pictura pe perete uscat, culori de apă, culori din familia acrilicelor care, la sfârşitul lucrărilor, vor fi protejate de un strat de vernis, tot pe bază de apă, care să permită picturii să respire. Pereţii bisericii au fost pregătiţi deja cu o culoare de galben foarte deschis care să încălzează atmosfera întregii biserici.
R.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră, cel care coordonaţi aceste lucrări.
pr. I.G.: Fac parte din ordinul călugăresc al Ucenicilor Inimilor lui Isus şi Mariei (Disciples of the Hearts of Jesus and Mary, n.r.), ordin călugăresc născut în Spania. Misiunea mea o desfăşor, în primul rând, la Madrid. Sunt originar din Cluj. Am terminat Liceul de Arte Plastice la Cluj-Napoca, apoi Facultatea de Teologie Greco-Catolică, secţia Teologie – iconografie (a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, n.r.), apoi am continuat cu studii la Roma şi în Austria. Am pictat în străinătate, în Spania, la Madrid – două biserici, în nordul Spaniei, la Roma – capele, în Statele Unite ale Americii – două capele, în Austria – două capele bizantine.
R.: Biserica „Sfânta Maria” e prima din România pe care o pictaţi?
pr. I.G.: Da, biserica „Sfânta Maria” e prima biserică pe care o pictez în România, acasă. Am un sentiment de bucurie, de recunoştinţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.