Românii DISPAR pe capete!

0
57

Adevărata criză din ţara noastră
Populaţia Uniunii Europene a ajuns la aproape 513,5 milioane persoane, la 1 ianuarie 2019, de la 512,4 milioane la 1 ianuarie 2018, însă România se numără printre statele membre UE care au înregistrat cea mai mare scădere a populaţiei anul trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
În 2018, populaţia a crescut în 18 state membre şi a scăzut în 10. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Malta (plus 36,8 la mia de rezidenţi), Luxemburg (plus 19,6 la mie), Irlanda (plus 15,2 la mie), Cipru (plus 13,4 la mie), Suedia (plus 10,8 la mie), Slovenia (plus 6,8 la mie), Belgia (plus 6,1 la mie), Spania şi Olanda (ambele cu plus 5,9 la mie) şi Marea Britanie (plus 5,6 la mie). În schimb, cele mai mari scăderi ale populaţiei au fost înregistrate în Letonia (minus 7,5 la mia rezidenţi), Bulgaria şi Croaţia (ambele cu minus 7,1 la mie), România (minus 6,6 la mie) şi Lituania (minus 5,3 la mie)
În total, populaţia Uniunii Europene a crescut cu 1,1 milioane de persoane în cursul anului trecut, sau 2,1 la 1.000 de rezidenţi.
Datele Eurostat arată că România se numără şi printre statele membre UE cu cea mai mare mortalitate, pe primul loc fiind Bulgaria (15,4 decese la 1.000 de rezidenţi), urmată de Letonia (15 la mie), Lituania (14,1 la mie), România (13,5 la mie) şi Ungaria (13,4 la mie).
Din cauza mortalităţii ridicate şi a natalităţii scăzute, România se numără printre cele 15 state membre UE care au înregistrat un spor natural negativ în 2018, diferenţa dintre dintre decese şi naşteri fiind cea mai mare în Bulgaria (minus 6,6 la mia de rezidenţi), Letonia (minus 4,9 la mie), Lituania (minus 4,1 la mie), Croaţia, Ungaria şi România (toate cu minus 3,9 la mie).
Cu toate acestea, la 1 ianuarie 2019, România era a şaptea cea mai populată ţară din UE, cu 19,53 milioane de locuitori sau 3,8% din populaţia totală a UE, fiind devansată de Germania (83 milioane locuitori sau 16,2% din populaţia UE), Franţa (13,1% din populaţia UE), Marea Britanie (13%), Italia (11,8%), Spania (9,1%) şi Polonia (7,4%).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.