Copii fascinaţi de ştiinţe la tabăra ASTRONOMICUS

0
118

Călătorii în lumea stelelor şi realizarea unor mecanisme bazate pe principiile fizice sunt câteva dintre activităţile ce se desfăşoară pe parcursul lunii iulie, la Complexul Astronomic din Baia Mare în cadrul programului educaţional “Astronomicus”. Tabăra se adresează tinerilor pasionaţi de ştiinţe, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 15 ani. E primul an în care acţiunea se derulează sub genericul Astronomicus până acum acţiunile fiind reunite în cadrul evenimentului Astromania. Numai că, o persoană din sudul ţării a înregistrat această denumire la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, aşa că oficialii planetariului s-au văzut nevoiţi să găsească un alt nume.
În fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, Complexul Astronomic din Baia Mare e animat de copiii, fascinaţi de lumea ştiinţifică. Pe parcursul unei ore, micuţii sunt plimbaţi în spaţiul cosmic, aflând informaţii despre stele, planete. În următoarele două ore, participanţii la tabără sunt implicaţi în diferite ateliere de lucru.

Ovidiu Ignat

“În acest an e mai mare numărul participanţilor. Sunt copii care vin al treilea, al patrulea an la rând şi se pare că nu se plictisesc. Tot ce ne înconjoară e extrem de captivant pentru ei. Noi încercăm să îi determinăm să privească mai des spre cerul real şi să îi ţinem departe în vacanţă de telefoane, de monitoare, laptopuri, tablete. E implicată în tabără echipa de la Complexul Astronomic Baia Mare şi muzeologul Andrei Avram cu care suntem la a cincea colaborare. Partea pe care el o dezvoltă e extrem de interesantă. Face experienţe practice la care nu ai cum să te plictiseşti: racheta cu apă, îi învaţă pe copii să construiască singuri maşini autonome, sau îi învaţă principii de bază ale fizicii. E un lucru interesant pentru ei”, a declarat managerul Complexului Astronomic Baia Mare, Ovidiu Ignat.
Muzeologul Andrei Avram a remarcat că micuţii sunt foarte receptivi la ceea ce îi învaţă. Important e să le acorzi participanţilor încredere şi apoi lucrurile devin uşoare. “Îi învăţ să construiască mici mecanisme hidraulice, cu un circuit sau două hidraulice. Sunt mai multe operaţii tehnologice pe care le învaţă şi aplică: găurire, şlefuire, montarea şuruburilor şi piuliţelor, lucruri simple pe care nu le învaţă în şcoală. Aici nu au venit decât copiii pasionaţi. Dacă le acorzi încredere învaţă cu uşurinţă. E important să nu stai cu frica în sân: vai, o să se accidenteze, vai, o să păţească ceva. Dacă le arăţi şi se uită cu atenţie când lucrează nu se întâmplă niciun accident. Dacă le pun întâi pe fete să lucreze şi nu fac nicio greşeală, le spun băieţilor că sunt obligaţi şi ei să lucreze şi să nu greşească”, a afirmat Andrei Avram.
Participanţii au fost entuziasmaţi şi fascinaţi de atelierele de ştiinţă. “Am lucrat la un mecanism, o macara. Mi s-a părut foarte interesant. A fost şi greu, şi uşor. E prima dată când vin în tabără, dar a fost frumos. Eu am 11 ani”, a punctat Mihai Varga.
La rândul său, Felix, în vârstă de 9 ani, a afirmat că “eu am lucrat la un mecanism cu nişte seringi şi apă cu coloranţi. Mai am nişte beţe din lemn. Acest mecanism ridică lucruri, e ca o macara. Mai am un excavator, catapulte. A fost foarte plăcut să lucrez la aceste lucruri. Nu am mai fost până acum în tabără, dar cred că o să mai vin”.

Flavia, în vârstă de 9 ani, a remarcat că “a fost frumos. Am realizat un fel de macara care poate să se rotească. Am intrat şi în cupolă unde ni s-au prezentat diferite informaţii despre spaţiul ceresc. Eu am fost şi anul trecut în tabără”, iar Iulia, de 12 ani, a concluzionat că “am lucrat un mecanism cu seringi, cu lemne, am şlefuit, am montat şuruburi. Am vizionat şi filme în cupolă, a fost minunat”.
Pe parcursul lunii august, la Complexul Astronomic vor continua proiecţiile. Vizitatorii sunt aşteptaţi de marţi până duminică. În intervalul orar 8-16, pot vizita instituţia, iar proiecţiile sunt programate de la orele: 9, 11, 13 şi 15. Se fac excepţii pentru grupurile mari, organizate care îşi fac din timp programare. Tariful e de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi.
Oficialii instituţiei au mai arătat că în luna septembrie aşteaptă şi un grup de copii din Ungaria. “Grupul vizitează cele mai bune proiecte câştigate în perioada 2010-2015. Unul din aceste proiecte e PlaneTour prin care am achiziţionat noul aparat de proiecţie”, a adăugat Ovidiu Ignat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.