Mineritul este cunoscut pe teritoriul României de peste 2000 de ani. Dintotdeauna, cele mai căutate resurse au fost aurul, sarea și apa. În perioada anilor 1990-1999, a avut loc un amplu proces de restructurare, a încetat activitatea în 162 de mine și cariere şi au început lucrări de conservare și închidere, cu fonduri de la bugetul de stat. Producția fizică în anul 1999, comparativ cu anul 1990, a scăzut cu circa 40% la cărbune și 30% la metale în concentrate. Dacă în 1940, rezerva de aur a României aflată în tezaur la Banca Națională era de 140 tone, din anul 2000 și până azi este menținută la 103-104 tone. La 29 august 2011, președintele Traian Băsescu, aflat în vizită de lucru pe tema controversatei probleme a concesionării și valorificării zăcământului aurifer de la Roșia Montană, spunea că România trebuie să ajungă la 200 tone de aur în seiful Băncii Naționale. La 31 ianuarie 2019, rezerva de aur a țării s-a menținut la 103,7 tone, din care 61,245 tone sunt depozitate la Banca Angliei. Urmând exemplul Germaniei, Olandei și Ungariei, probabil datorită brexitului Marii Britanii, doi parlamentari au inițiat modificarea Legii nr. 312/2004, prin introducerea la art. 30 a unui nou alineat, (4) ”Din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obținerii de venituri tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăși 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”.
Dacă parlamentarii ar fi preocupați de aprobarea modificării legii minelor nr. 85/2003, activitatea minieră ar putea fi reluată în perimetrele viabile și cu adevărat am putea ajunge la 200 de tone de aur în vistieria țării. Să reamintim situația din anul 2002. În strategia discutată și aprobată de Guvernul României, erau nominalizate pentru continuarea activității 112 obiective miniere (68 la cărbune, 34 în sectorul minereurilor metalifere, 3 la metale rare și 7 saline), doar că prin HG nr. 615/2004 pentru aprobarea Strategiei industriei miniere pentru perioada 2004-2010, din 2007 toate minele de minereuri metalifere şi-au încetat activitatea, cu toate că, potrivit cifrelor date publicității în anexa la hotărâre, în anul 2001, s-au realizat 64.800 tone total metale în concentrat, din care 39.900 tone livrate la export. Sare în soluție s-a extras 1.516 mii tone, iar sare gemă, 679 mii tone, din care 340 mii tone exportate. Este supărător, România, țară producătoare și exportatoare de sare, în anul 2019, să comercializeze pe piața internă sare din import, rezervele sale geologice exploatabile fiind de peste 4 miliarde de tone!
Întreaga cantitate de produse miniere realizate în țară până în anul 1996 a fost preluată de agenții economici interni. Banca Națională a României a sistat, din anul 2001, cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor, respective de la agenții economici autohtoni. Prin OUG nr. 190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor prețioase în România, și prin ordinul ministrului Radu Berceanu al Industriei și Resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase și metale prețioase. Activitatea minieră este reglementată prin Constituția României, respectiv prin Legea minelor nr. 85/2003, care așteaptă aprobarea de modificare pentru revigorarea mineritului românesc, cu efecte benefice în viața economico-socială a Maramureșului.
În ceea ce privește ”aurul alb”, adică apa, a fost și rămâne cel mai de preț pentru viața oamenilor. Activitatea minieră a necesitat un consum mare de apă industrială. Pentru ca minele și flotațiile, în perioadele de secetă, să poată lucra la capacitate, din fondurile mineritului au fost construite baraje și amenajate lacurile de acumulare: Firiza – Baia Mare, Cinciș – Hunedoara, Roșia Poieni – Abrud și lacul de acumulare de pe Olt, în amonte de E.M. Bălan din Harghita. Aceste lacuri, pe lângă apa industrială, prin tratare, asigură și apa potabilă pentru populația orașelor Baia Mare, Baia Sprie, Hunedoara, Bălan, Abrud…
Capacitatea de acumulare a lacurilor este în scădere continuă prin depunerea de aluviuni. Pentru a reveni la capacitatea inițială, necesită decolmatare. Primăria Baia Mare ar trebui să preia spre administrare lacul de acumulare Firiza.
ing. Lazăr-Aurel PANTEA
