“Aurora”, sculptată şi pictată în stil modern de Bebu Dură

0
98

După trei ani de la expoziţia de artă plastică amenajată în Palatul Administrativ din Baia Mare, artistul Bebu Dură (foto) vine cu o nouă provocare artistică pentru public. De data aceasta, Bebu Dură îmbină sculptura din curentul neo-suprarealism cu pictura abstractă. Publicul care va alege să arunce o privire lucrărilor aşezate în Sala Millenium II (atelierul Vida Geza) se va întâlni cu: “Aurora”, “Lebăda”, Crăiasa”, dar şi cu “Spirala timpului”, “Masa medievală, “Acvatica” sau “Sublinierea”. Sunt titlurile pe care artistul le-a atribuit lucrărilor sale, în funcţie de starea pe care a încercat-o la finalul creaţiei. Expoziţia poate fi vizitată până la finele săptămânii.
“De data aceasta vreau să surprind publicul cu obiectele, cu partea de volum din curentul neo-suprarealism pe care l-am înfiinţat şi pe care vreau să îl implementez. Sunt obiecte de artă decorativă pentru că au şi utilitate. Măsuţele pe care le prezint au caracter şi de pictură şi de sculptură. Am recurs la pictură abstractă, expresionistă. În sculptură se regăsesc forme de plin, de gol, în picioarele meselor. Fiecare formă e diferită. Niciun obiect nu e la fel, niciun picior nu e la fel. De multe ori am lucrat în paralel pictura şi sculptura. Mi-am făcut un spaţiu în atelierul meu unde doar fac volum şi unde fac doar culoare”, a relatat Bebu Dură.
În privinţa cromaticii, artistul a ales culorile vii. “Îmi plac culorile vii. Eu, de profesie, sunt sculptor. Sculptorul întotdeauna va avea altfel de culoare în lucrările sale. Sculptorul vede mai crud totul pentru că el simte forma, volumul. Pictorii văd mai mult în culori pastelate”, a mai spus Bebu Dură.
Artistul a mai precizat că e într-o continuă efervescenţă creativă. Are numeroase lucrări finalizate, are idei şi gânduri pe care aşteaptă să le pună în practică. De altfel, îşi doreşte ca pe viitor să găsească mai multe spaţii care se pretează expoziţiilor, astfel încât să aşeze în locuri diferite, lucrări de grafică, sculptură sau pictură, creaţii ce îi aparţin. Inclusiv mesele sculp­tate, îmbinate cu pictura ar urma să aibă un spaţiu al lor, astfel încât iubitorii artei să poată face un adevărat periplu prin lumea frumosului.
Bebu Dură îşi doreşte ca publicul să plece de la expoziţiile lui cu o stare de bucurie, dar şi de uimire. “Eu vreau să şochez. Vreau să fie un şoc frumos, să plece cu o stare de oau. Să plece cu bucurie, dar şi cu uimire”.
Ziua expoziţiei a fost una aparte pentru artist. El şi-a aniversat ziua de naştere, astfel încât la finalul vernisajului, lui Bebu Dură i s-a cântat “La Mulţi Ani”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.