Săliștea, jurământ de fidelitate

0
77

Nu de puține ori îmi pun întrebarea: oare se mai acordă atenție ­Maramu­reșului profund? Mai privește cineva spre interiorul acestui Ținut? Care rămâne o incitantă carte de istorie. Parte din ea descoperită de bravii înaintași, dar au rămas multe detalii care își cer dreptul la lumină. Îndoielile mele s-au liniștit prin vreme. Generația matură de intelectuali din Maramureș și-a legat numele de manifestări care lasă urme. Se emit idei, se certifică descoperiri care sunt adunate în cărți. O zestre de preț pentru timpul ce vine. Un asemenea centru de iluminare a Maramureșului este orașul Săliștea de Sus. Un loc de vechime, cu armuri voievodale, un spațiu în care dovezile istoriei sunt la îndemână. Doar trebuie puse în mișcare. Asta face Simpozionul Național „Cultură și civilizație românească în Maramureș”, ajuns la ediția a XI-a. Primăria și Consiliul Local Săliștea de Sus, în parteneriat cu Academia Română, au deschis porțile așezării pentru a intra în cetate cărturari cu noi înscrisuri despre istoria locului, a Maramureșului.
Ieri și astăzi (13-14 august) Săliștea de Sus, la Pensiunea Seky, a intrat în rezonanță academică, deoarece zecile de comunicări au îmbrăcat forma rigorii și sobrietății intelectuale. Ca în fiecare an, temele susținute sunt incitante, argumentate, dar și polemice. Conferențiarii sunt documentați în domeniile pe care le reprezintă. Și în acest an, prezența acad. Alexandru Surdu, președintele Secției de Filosofie a Academiei Române, a polarizat atenția. Șagunistul, care a făcut elogiul filosofiei românești, s-a aplecat cu multă înțelegere asupra destinului istoric al Maramureșului. Evantaiul de subiecte susținute de autori, și în această ediție, a recompus, într-o viziune actuală, etapele care au marcat un timp istoric, ce rezonează cu o profundă spiritualitate nordică.
Moderatorii, profesorii Nicolae Iuga și Simion Iuga, au făcut aprecieri asupra temelor abordate, constatând că de la o ediție la alta Simpozionul a primit dimensiune științifică, cu aură academică. Selectez câteva din abordările care
mi-au reținut în mod special atenția, dând manifestării ținuta de care aminteam. Universitarul clujean Mircea Popa a deslușit domeniul voievozilor Ma­ra­mu­reșului. Apoi am aflat despre moș­tenirea dinastică maramureșeană a lui Ștefan cel Mare. A fost evocată fiziciana și chimista franceză Yvette Cauchois, savanta care a radiografiat Soarele, înmormântată la Mănăstirea Bârsana. S-a descifrat jurământul de fidelitate, ca problemă în dezbatere diecezană. O revelație a manifestării a fost prezența dr. Ioan Dăncuș, directorul Departamentului de Lasere de la Măgurele, originar din Sighetu Marmației. Am ascultat comunicări despre emigrări din Maramureș în perioada interbelică, zăcământul de țiței de la Săliștea de Sus, stadiul manifestărilor populare actuale desfășurate pe Valea Izei. Nu a fost uitată cercetarea gospodăriei maramureșene, între tradițional și modern. Din SUA a fost la tribună Jennifer Ament-Nemeth, vorbind despre asimilarea culturală a nativilor americani. A fost și o sesiune de prezentare a cărții. Am reținut titlul: „Maramureșul și Rusia Subcarpatică, de la Episcopia de la Hajdudorog la Tratatul de la Trianon”, autor Nicolae Iuga. Cuvântul de închidere a lucrărilor a fost rostit de academicianul Alexandru Surdu.
Rotindu-mi privirea prin Maramureș, pot spune că la Săliștea de Sus este o reședință actuală a culturii de valoare. Multe idei s-au lansat în două zile, în ajun de Sfânta Maria. Pe unele le voi dezvolta. În timp ce prin unele așezări mara­mureșene suflă vântul nepăsării culturale, aici pe Iza, spiritul academic s-a instalat confortabil. Se poate această izbândă, deoarece Primăria, Consiliul Local au vocația deschiderii așezării lor spre lume. Energicul primar, ec. Ștefan Iuga, este convins că prin cultură ajungi departe, luminezi așezarea. Profesorul Simion Iuga s-a zidit în spiritul acestei manifestări. Ochii sunt îndreptați spre Mara­mureșul interior. Veniți de luați lumina culturii, la Săliștea de Sus! Săliștenii au depus jurământ de fidelitate pentru vatra lor istorică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.