170 de vârstnici, sprijiniţi prin proiectul „Pune suflet pentru bunici”

0
142

Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Baia Mare a lansat, în cursul zilei de ieri, un proiect pentru persoanele vârstnice. „Pune suflet pentru bunici”, cofinanţat din Fondul Social European prin POCU 2014 – 2020, are ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii vieţii a unui număr de 170 persoane vârstnice.
Acestea sunt dependente, expuse riscului de excluziune socială, prin asigurarea accesului la serviciile de îngrijire personală la domiciliu, acordate integrat cu alte servicii precum: îngrijire socio-medicală, recuperare/reabilitare (kinetoterapie, fizioterapie, logopedie), servicii de consiliere socială şi informare. La nivelul comunităţii a fost identificată nevoia de a se asigura un pachet de servicii sociale la domiciliu, pentru persoanele vârstnice cu mobilitate scăzută sau cronică, ce nu se pot deplasa la centrele de zi pentru a primi acest tip de serviciu. Acesta este şi motivul pentru care DAS Baia Mare va autoriza, în cadrul acestui proiect, două tipuri de servicii: servicii sociale de îngrijire la domiciliu şi servicii medicale de îngrijiri la domiciliu. Acestea vor fi legate de orice tip de activităţi de îngrijire medicală prestată în urma unei evaluări complexe şi la indicaţia medicilor, la domiciliul pacientului, care contribuie la îmbunătăţirea stării de bine a acestuia din punct de vedere fizic şi psihic, dar şi social. De asemenea, vor fi monitorizaţi parametri fiziologici. 35 de vârstnici cu o stare de sănătate mai precară vor fi monitorizaţi permanent. Ei vor beneficia de brăţări inteligente şi vor putea fi monitorizaţi de către echipa medicală şi aparţinători. Cu ajutorul acestor brăţări se vor putea urmări semnele vitale ale vârstnicului. Alte servicii acordate vor fi de kinetoterapie (specialistul alcătuieşte un program individualizat de recuperare fizică) – 70 de persoane, fizioterapie – 50 persoane şi logopedie – 20 de persoane din grupul ţintă. Serviciile la domiciliu mai prevăd: acordarea de servicii de bază – ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare/dezbrăcare, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare; acordarea de servicii suport pentru desfăşurarea activităţilor vieţii zilnice – ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie etc; consiliere socială – efectuată de către asistentul social ce va fi axată în principal pe nevoile, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor. În total, 170 de persoane vârstnice din Baia Mare vor beneficia de toate aceste avantaje.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.