Cu o ușurință nepermisă, mulți comentatori, dar și politicieni, au deprins prostul obicei, extrem de păgubos, de a vorbi, când le vine, în numele poporului. Pentru orice amănunt care nu intră în ecuația lor, a intereselor care-i copleșesc, aceste persoane pun etichetă proastă poporului român, din care fac și ei parte. Ca printr-un miracol, ei se văd excluși, stau pe margine și amendează păcatele, multe închipuite, ale poporului căruia îi aparțin. Scot din adormire cuvinte jignitoare, inventează situații denigratoare, trag concluzii pripite. Vinovat este poporul român!, strigă ei pentru a fi luați în seamă. Este revoltător cum se aruncă în mlaștină un concept complex care, în istorie, și-a câștigat demnitatea. Și ungurii, și polonezii, și spaniolii sunt atenți cum vorbesc despre poporul lor.
Nu fac parte dintre cei care preamăresc orbește calitățile poporului meu, dar nu-mi îngădui să ascult, în numele libertății de exprimare, înjosiri închipuite, blesteme, răfuieli cu fantome, vinovății aberante, toate trase prin pudra unei mediocrități scandaloase. Ce este mai trist, că oameni echilibrați în gândire nu reacționează. Așa ai sentimentul că trubadurii minciunii și ai exagerărilor au dreptate. Recent am citit, într-un ziar central, un titlu pe care-l supun și judecății dumneavoastră: „Cum a ajuns poporul român un izvor de mârlănie, ură și nesimțire”. Autorul se referea la un incident de pe Arena Națională, când un grup de suporteri în loc să asculte rugăciuni, într-un moment de pioșenie, a huiduit. De aici autorul trage concluzia nefericită că starea morală a poporului român a coborât într-o prăpastie pe care înaintașii noștri nici măcar nu și-o puteau imagina.
Este condamnabil că o parte mică din spectatori nu au intrat în rezonanță cu ceremonia momentului de reculegere. Dar să tragi concluzii generale despre milioane de oameni, cu valori profunde de morală, mi se pare o prostie. Care nu poate fi îngăduită. Apoi auzim, foarte des, expresia: poporul este vinovat pentru ce alege! Este o expresie aruncată în vânt, deoarece mecanismul democratic, prin reprezentanții lui, oferă nume de candidați pe care poporul îi alege. Aici puteți să-mi spuneți că și ei fac parte din popor. Ceea ce este adevărat. Dar aici se confundă vinovăția, cu opțiunea alegătorului. Care sunt chestiuni complet diferite. Așa, poporul, săracul, este jefuit de onoare de mulți neaveniți. Invocarea poporului de către politicieni mi se pare de-a dreptul supărătoare.
Din păcate, se întâmplă în mai multe țări. Și în multe împrejurări. E la mintea cocoșului că politicienii, fie liberali, social-democrați, ori useriști, nu reprezintă întregul popor. Ei sunt, cel mult, solii alegătorilor lor. Și nici asta nu e sigur uneori. Mai îndreptățit ar fi să-i considerăm reprezentanți ai partidului lor. Care, firesc, nu se confundă cu întregul popor. A perora în numele poporului este un fel de demagogie dezgustătoare. Cât va dura spectacolul dizgrațios al invocării poporului? Spuneți că partidul vrea alegeri anticipate, nu poporul! Nu invocați bombastic poporul, atunci când ieșiți în arenă. Poporul este un concept prea complex ca să fie confundat cu o optică partizană.
Nu de multe ori, poporul, acela mare și adevărat, habar nu are de sloganurile politice. A vorbi în numele poporului înseamnă a fugi de realitate. Este un refugiu în poveștile utopice. A susține că cineva reprezintă poporul nu este decât o formă de păcălire a unui electorat mai puțin informat. Asumarea reprezentării poporului înseamnă și populism. Adică o falsă înțelegere a ideii de democrație. De la vinovăția poporului, perorată demagogic și insultător, la spectacolul invocării, paradoxal, se urmărește același scop. De a folosi, culmea, înjurătura și rugăciunea pentru a dobândi puterea. De aceea trebuie să ne uităm la cei care vorbesc în numele poporului. Ce vorbesc.
Mai ales acum, în campania electorală. Nu am vrut să mă joc cu termeni suverani, dar nu pot fi indiferent nici la umilirea poporului dar nici la practicarea unui naționalism învelit în interese politice. Să nu uităm că în numele poporului s-au întâmplat multe drame. Pledez pentru dreapta măsură. Mi-am adus aminte de o vorbă a lui Lucian Blaga, care ne-ar putea liniști. „Nici un popor nu e atât de decăzut, încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții.” Depinde ce înțelegem prin jertfă.
