Maica Domnului a fost declarată ocrotitoarea oraşului Negreşti Oaş

0
82

Duminică, 9 februarie 2020, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” din Negreşti Oaş, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din soborul de 20 de preoţi şi 6 arhidiaconi şi diaconi au făcut parte Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural şi pentru comunicaţii media, Pr. Marcel Malanca, protopopul Oaşului, Arhim. Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad, Arhim. Ghelasie Maxim, economul Mănăstirii Rohia, Pr. Mihai Feher, proin-protopop al Oaşului, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Marian Crainic, proin-protopop de Carei, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, prodecanul Facultăţii de Litere a centrului Universitar Nord din Baia Mare, Pr. Marius Lazăr junior, Pr. Ioan Pop, preoţi invitaţi de la parohiile din jur, arhidiaconi şi diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de studenţi teologi şi seminarişti din Baia Mare, coordonaţi de teologul Şerban Pischiş. La chinonic a cântat cunoscuta interpretă de pricesne Rafila Bărbos din Ţara Chioarului.

În rândul credincioşilor, care au umplut până la refuz biserica, s-au aflat primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, fostul ministru al Armatei, Gabriel Leş, consilieri locali şi judeţeni.

Cuvântul de învăţătură

Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul în duminica această a începutului Triodului, în care s-a referit la multe lucruri folositoare creştinlor, la perioada de pregătire pentru Sfântul Post al Învierii Domnului, care a început, precum şi la pericopa evanghelică a duminicii, a Vameşului şi Fariseului.

„Pentru acel moment când vom fi în faţa Dreptului Judecător trebuie să conştientizăm şi să avem grijă de viaţa noastră, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pentru că n-am avut nimic în lume când am ieşit din sânul mamei noastre plângând. Ne naştem, creştem şi ne apropiem de sfârşit, iar apusul în viaţa noastră vine mai devreme sau mai târziu. Vine moartea, această uşă prin care trecem dincolo, în Lumina fericirii lui Dumnezeu. Pentru acel moment trebuie să ne pregătim cu smerenie şi să recunoaştem că Dumnezeu este stăpânul vieţii noastre, să fim în omenie, în blândeţe unii faţă de alţii. Ne vom duce şi lăsăm totul aici. Să avem smerenie, dragoste şi respect faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Să trăim în armonie şi să ne gândim la viaţa de dincolo de mormânt.”

 Distincţii eparhiale

         Cu ocazia Sfintei Liturghii Arhiereşti în Catedrala Oaşului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a acordat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, trei distincţii importante: Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, pentru interpreta de muzică oşenească Maria Tripon şi pentru Nicolae Pop, un tânăr care-a remarcat prin activităţile cu tineretul organizate în protopopiat, la nivel eparhial şi naţiona.

Proin-protopopul Oaşului Mihai Feher – la 70 de ani

Un moment aparte şi emoţionant l-a constituit aniversarea a 70 ani de viaţă a proin-protopopului Mihai Feher al Oaşului, din care 48 de ani de slujire la Sfântul Altar. Cu această ocazie, a fost lansată cartea documentară „Părintele Protopop Mihai Feher – 70 de ani”, scoasă de familie şi preoţii apropiaţi, fără ca cel sărbătorit să bănuie ceva, făcându-i de ziua aniversară această surpriză.

Cuvântul înaine este scris de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Cartea, care se constituie într-un document de istorie contemporană a Ţării Oaşului, cuprinde nu numai la biografia Părintelui Protopop Mihai Feher, ci şi importnate date istorice despre parohiile din această Ţară a Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, despre bisericile din oraş, despre construirea Catedralei Ţării Oaşului din Negreşti Oaş, care a fost târnosită la 1 iulie 2012 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar în încheiere cuvinte adresate la ceas aniversar de către arhimandriţi şi preoţi din Permanenţa Eparhială şi din Ţara Oaşului. Întru mulţi şi fericiţi ani Părinte Mihai!

 Maica Domnului – ocrotitoarea oraşului Negreşti Oaş

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, a proclamat pe Maica Domnului protectoare a oraşului Negreşti Oaş. Ducumentul de proclamare solemnă a fost citit de Părintele Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial:

„Având în vedere tradiția multiseculară a bisericii ortodoxe, aceea de a veghea ca fiecărui oraș important să-i fie dăruit un protector spiritual, în ședința Permanenței Consiliului Eparhial din data de 5 decembrie 2019 s-a hotărât ca Maica Domnului să fie proclamată Ocrotitoarea orașului Negrești Oaș.

         În urma hotărârii luate de către Sfânta Episcopie, Primăria și Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș au adoptat Hotărârea ca Maica Domnului să fie declarată Ocrotitoarea orașului Negrești Oaș.

         Drept urmare, astăzi, 9 februarie 2020, dăm de știre tuturor: Primăriei orașului Negrești Oaș, parohiilor și credincioșilor din capitalaŢării Oașului, precum și tuturor instituțiilor locale că, de acum înainte, Maica Domnului va fi cinstită ca Preasfântă Ocrotitoare a orașului Negrești Oaș.

         Icoana Maicii Domnului, Preasfânta Ocrotitoare a orașului Negrești Oaș, pe care o dăruim cu acest prilej Primăriei orașului Negrești Oaș, va fi așezată la loc de cinste în clădirea instituției.

         De asemenea, practica unor astfel de evenimente impune ca icoana Maicii Domnului, Ocrotitoarea orașului Negrești Oaș, să fie multiplicată și dăruită instituțiilor importante din orașul Negrești Oaș, aflate în subordinea primăriei: școli, grădinițe, așezăminte sociale și culturale, precum și altor instituții importante.

         Făcându-vă cunoscut, cu bucurie sfântă, cele de mai sus, rugăm pe Maica Domnului – ocrotitoarea orașului Negrești Oaș – să ocrotească locuitorii acestui oraș, de acum și până în veac.

         Dată în Reședința noastră Episcopală din Baia Mare, la data de 9 februarie 2020.”

Odată cu documentul de proclamare, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a înmânat primarului Aurelia Fedorca Sfânta Icoană a Maicii Domnului – Ocrotitoarea oraşului Negreşti Oaş.

Icoana cuprinde pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, pe fundal Catedrala Oaşului, în care s-a oficiat azi Sfânta Liturghie, două familii creştine de oşeni: o familie formată din tată, mamă şi doi copii, din care unul în braţele mamei, şi o familie alcătuită din tată, mamă şi un copil mai mare, care ţine în mână un colac de grâu, ca semn al ospitalităţii, între acestea aflându-se Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu Sfânta Cruce. În partea de sus există o broboadă cu însemne specifice Ţării Oaşului.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.