În ziua de astăzi, într-o Europă Unită, fiecare trăiește singur, și poate muri singur. Într-o Europă Unită, țările au granițe. Care, în aceste momente radicale, unele sunt închise. Bați la poarta lor, greu se deschid. Ori nu se deschid. De aceea, într-o Europă Unită, mai ales acum, sunt cetățeni de dincolo și de dincoace de graniță. Inamicul, sau călătorul, este nevăzut. Este atât de puternic că a întors lumea pe dos. Ani și ani am tot ascultat statistici care ne spuneau câți români sunt dincolo de granița noastră. Ziceau că între patru sau cinci milioane. A fost o perioadă, cea de la început, când românii plecați în străinătate erau tratați, de cei din preajmă, cu un discret orgoliu. Aduceau bani acasă.
A fost, și a rămas, un moment de răscruce în istoria modernă a României. Plecarea milioanelor de români în lume. Cu foloase remarcabile atât pentru ei dar și pentru țară. Mă gândesc câți români deosebiți se află pretutindeni. Care îmbunătățesc obsedanta noastră imagine în lume. Așa ne place să credem. Unii au aburit-o. S-au constituit puternice comunități românești. Am avut șansa să fiu oaspete într-o lume românească, de acest fel, tocmai la New York. Li s-au făcut, în multe țări, biserici și biblioteci. Cineva a făcut o statistică, evident aleatorie, care spunea că fiecare familie din România are cel puțin un trimis în diaspora. Comunitățile românești sunt și serioase bazine electorale. Au reprezentanți în Parlamentul României. Ne-am obișnuit cu această stare de fapt gândindu-ne la mersul istoriei. Căreia greu i te poți împotrivi.
De ani de zile, statisticile naționale și europene furnizează un parametru care se numește remiteri. Adică banii pe care cetățenii rezidenți în alte state îi trimit în țările din care provin. Am jelit și eu părăsirea locurilor natale, dar nu putem tăgădui că au apărut case mari, și prea mari, ori pensiuni și prin satele Maramureșului. S-a instalat un dezechilibru vizibil. Este semnul că o lume se duce, alta încearcă să-i ia locul. A apărut un sentiment puternic: dorul de casă, de cei rămași în țară. Dar și dorul de cei plecați. Între timp, în țară s-a făcut un gol. Lipsa forței de muncă. Chemarea la obârșii a celor plecați nu prea a avut ecou. Au fost aduși muncitori din zările Asiei.
Și a venit molima și peste Europa. Virusul a făcut ravagii, a speriat și diaspora românească. Și țările lor adoptive trec prin frământări teribile. Mai ales Italia, Spania ori Franța. Și unii dintre români au rămas pe drumuri. În special cei care nu aveau forme legale. Și s-au uitat spre țară, într-o Europă extrem de crispată. Așa încât, mii de români, băteau în urmă cu câteva zile la porțile Ungariei, în drum spre casă. Țara vecină și-a închis granițele. Am văzut imagini de neuitat: o mare coloană de mașini, oameni agitați pe marginea drumului, strigăte de disperare provocate de așteptare. A fost nevoie de intervenția ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, pe lângă guvernul maghiar pentru deblocarea situației. M-am întrebat, firesc, ce au lucrat conaționalii noștri prin Europa?
Un reporter, aflat la fața locului, a descoperit că erau meseriași din construcții, alții au lucrat în agricultură, unii au cerșit, alții aveau preocupări ocazionale. Acum, se întorc acasă de prin locurile adoptive, intrate în carantină. Sunt convins că realitatea este mult mai complexă. Fiecare repatriat are istoria lui. Această pandemie i-a întors pe mulți la locurile natale. În ordonată dezordine. Ajunși, dincoace de graniță, ar putea ocupa multe goluri necesare pieței forței de muncă. Cu toată criza care ne înconjoară. Extrem de complicată și delicată situație. Când au ajuns dincoace de graniță, miile de români veniți din Europa, unii au beneficiat de asistență medicală. Au fost îndrumați spre județele de baștină. De aici nu mai știu ce s-a întâmplat cu starea lor de sănătate. S-au risipit în mulțime?
Rămâne o probă de foc pentru autorități. Noi rămânem cu semnele de întrebare. Alte valuri de români bat la granița de Vest. Ungaria a manifestat înțelegere, asigurând un coridor precis pentru cei care se repatriază. Numai pe timpul nopții. Ne preocupă, firesc, cei care vin din zonele infectate. Diasporenii care au venit dincoace de graniță, adică în țara lor natală, mă gândesc că, mulți, vor rămâne acasă. Vor vota și vor deschide și altora mințile. Deocamdată să fim sănătoși și să ridicăm țara. Cum se vede, în Europa Unită, fiecare, deocamdată, este pe seama lui. Sper să vină repede vremea să lucrăm și pe seama noastră. Că doar uniți, vom învinge.
