Copiii din unitățile de învățământ de pe raza orașului Baia Sprie vor avea parte de un bazin didactic de înot, construit la standarde europene. Proiectul de amenajare face parte din lista proiectelor finanțate de Compania Națională de Investiții.
Primarul orașului Baia Sprie, Sebastian Alin Bîrda, a precizat că „proiectul de amenajare a bazinului și investiția aferentă au fost incluse în lista proiectelor finanțate de Compania Națională de Investiții. Construcția va fi realizată după un proiect tip și se adresează uzului didactic, cu posibila utilizare publică în perioada de timp din afara orarului școlilor din localitate și nu se adresează activităților competiționale. Bazinul de înot va avea o adâncime variabilă între 1,20 și 1,80 m și o dimensiune de 25 X 12,5 m. Elevii care vor folosi acest bazin de înot vor avea acces la 2 vestiare, diferenţiate pe sexe, prevăzute cu dotări moderne, dușuri și grupuri sanitare, iar profesorii vor avea propriul vestiar. Totodată, în clădirea care adăpostește bazinul de înot se va regăsi și un cabinet de prim ajutor. Capacitatea bazinului este de 65 de persoane. Va fi amplasat în vecinătatea cartierului Nyres și va deservi toate unitățile de învățământ de pe raza orașului Baia Sprie. Alături de sala de sport școlară din Tăuții de Sus, proiectul bazinului de înot reprezintă un mare câștig pentru elevi. Mi-am dorit foarte mult ambele proiecte deoarece aduc un plus de modernitate activității didactice și oferă o alternativă de petrecere a timpului liber pentru copiii comunității”.