Verificări în unități de învățământ

0
73

În perioada 18-28 august, activitatea Inspectoratului Școlar Județean, operaționalizată de către inspectorii școlari, vizează pregătirea unităților de învățământ preuniversitar din județul Maramureș pentru începerea anului școlar 2020-2021.
Potrivit principiului descentralizării, prin autonomie managerială și educativă, directorii unităților de învățământ, alături de cadrele didactice, aleg cele mai potrivite strategii manageriale și curriculare, astfel încât, cu maximă responsabilitate, respectând toate normele igienico-sanitare, să-și primească elevii în spațiul școlar.
Inspectorul școlar general, prof. dr. Anca-Minodora Costin-Hendea, a vizitat unitățile școlare din comuna Recea. ″În Lăpușel, se construiește o școală cu program ,,after school” care va satisface nevoile educaționale ale copiilor din comunitate. De asemenea, în Săsar, copiii vor începe anul școlar într-o grădiniță nouă″, a punctat inspectorul școlar.
Pregătirile sunt în toi și la Colegiul Economic ,,Pintea Viteazul” Cavnic, Școala Gimnazială Specială Baia Mare, Școala Gimnazială Internațională Baia Mare, Grădinița Step by Step Baia Mare, Grădinița cu program normal nr. 4 Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.