Rugăciune pentru Svetlana

0
82

La mijlocul lunii august, în Belarus au avut loc alegeri prezidențiale, câștigător fiind dat Lukașenko, aprig contestat de Opoziția internă, dar și de unele state. De atunci curg știrile de presă pe un ton alarmant. Citim aproape zilnic informații precum: 6oo de persoane au fost arestate la Minsk în timpul unei manifestații; Casa Albă face apel la Rusia să respecte suveranitatea Belarusului; mii de femei au cerut demisia lui Lukașenko; Kievul îngheață dialogul cu Minsk; NATO cere Rusiei să nu se amestece; profesorii din Belarus au ieșit în stradă. Și multe, multe altele. Cert este că țara este într-o mare criză. Pe acest fond, tensionat, scriitoarea bielarusă, Svetlana Alexievici, laureată a Premiulul Nobel pentru Literatură, în anul 2015, pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului”, este într-o situație disperată.
Svetlana este ultimul membru al prezidiului Consiliului de Coordonare, organizație de Opoziție, care se află în libertate. Săptămâna trecută, Svetlana a lansat un apel: „Am rămas singură, i-au arestat pe toți, oameni străini bat la ușa casei mele.” Ambasadorul României în Belarus, Excelența Sa Viorel Moșanu, urmând recomandarea ministrului de Externe Bogdan Aurescu, a fost printre cei care au mers la casa Svetlanei, oprind astfel, probabil, o arestare iminentă. Printre diplomați s-au mai aflat ambasadorul Austriei, personal diplomatic al ambasadei Suediei și al Delegației Uniunii Europene. Fiind și jurnaliști de față, a fost întrebată dacă va pleca din țară, cum au făcut-o și alți membri marcanți ai Opoziției. A răspuns: „Nu vreau să părăsesc țara, doar știți ce opțiuni am.” Deși cărțile ei au fost interzise în Belarus.
Despre atmosfera din această țară știm mai puține lucruri. Eu am avut norocul să știu mai multe de la academicianul Nicolae Dabija, un prieten al Svetlanei. Lukaşenko ne este descris ca un președinte de colhoz, ajuns întâmplător în fruntea acestei republici în 1994. Prima lui grijă a fost să lichideze Opoziția, cei care făcuseră critici la adresa lui. Au fost judecați, asasinați, condamnați la ani grei de închisoare, expulzați peste hotare. Lukașenko nu a fost auzit niciodată rostind măcar o singură frază în belarusă. El a afirmat în primul an de președinție: „Limba belarusă nu există. Ea este aceeași limbă rusă.” Svetlana a scris mai multe articole împotriva lui Lukașenko, numindu-l „un dictator cumplit”, iar despre Putin, că ar fi „un dictator înarmat.” Îna­inte de a fi laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, amenințată de oamenii președintelui, a locuit în Italia, Franța, Elveția, Germania, apoi a revenit la Minsk. De unde nu vrea să plece.
Celebra ei carte „Rugăciune pentru Cernobîl”, tradusă în mai multe limbi, este o pledoarie esențială despre suferință, disperare și moarte. Din carte se aud vocile celor de la Cernobîl, voci care povestesc inimaginabilul suferințelor prin care au trecut. Vocile soldaților puși să îngroape pământul în pământ, să îngroape satele abandonate. Vocile specialiștilor, care și-au dat seama ce se întâmplă, nu au avut voie să spună nimic. Și acum auzim vocea Svetlanei: „De ce tăceți? Pentru că atâta vreme cât dictatorii se bazează pe tăcerea celorlalți, oamenii care strigă adevărul sunt arestați, torturați, uciși.” Recent, am citit Actul de solidaritate, cu Svetlana Alexievici, al Uniunii Scriitorilor din România, la care am aderat necondiționat, în calitate de scriitor român. În document se spune: „Uniunea Scriitorilor din România își manifestă întreaga solidaritate cu laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Alexievici, în aceste momente când libertatea ei, și a colegilor din opoziția democratică din Belarus, este grav amenințată.
Marele prestigiu al scriitoarei, dublat de forța curajului civic, în calitate de membră a prezidiului Consiliului de coordonare a opoziției din Belarus, o transformă pe Svetlana Alexievici, acum, când este hărțuită zilnic și amenințată cu detenția, într-o emblemă a spiritului liber. Alături de colegii și prietenii ei, unii aflați în arest, alții siliți să părăsească țara, ea este una dintre cele mai puternice voci care nu ezită să afirme că țara ei trebuie să iasă dintr-un sistem totalitar, opresiv și să intre în rândul statelor democratice.” Da, cu experiența trecutului recent, ne face deosebit de sensibili când este vorba de libertatea de exprimare. Am rostit o rugăciune pentru salvarea Svetlanei. Am adăugat o emoție în plus când am auzit că ambasadorul nostru, Viorel Moșanu, a bătut la ușa celebrei scriitoare în semn de solidaritate.
Mai ales că Excelența Sa este un bun prieten al Maramureșului, iar doamna Nadia Moșanu a scris pagini de legendă culturală pe văile noastre. Așa, rugăciunea, dintr-o biserică maramureșeană, poate ajunge mai împlinită întru apărarea laureatei Nobel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.