Hramul Mănăstirii Rohița

0
113

Joi, 1 octombrie 2020, cu prilejul sărbătorii închinate Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Rohița, Protopopiatul Lăpuș, cu ocazia hramului lăcașului monahal.

Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc și starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia; Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului; Pr. Mihai Gheduțiu, secretar protopopesc; Arhim. Vasile Filip, starețul lăcașului de cult; Pr. Ioan Buftea, protopopul de Dej; Pr. Prof. Dr. Petrică Aurelian Covaciu; Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic; Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare; Arhid. Ionuț Todorca, secretar eparhial; Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, alături de un numeros sobor de preoți slujitori din parohiile învecinate ale Sfintei Mănăstiri, precum și din județele Bistrița și Cluj.

Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului bizantin „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

La momentul Chinonicului s-au interpretat doua cântări bisericești închinate Maicii Domnului de către Arhid. Vlad Verdeș și Irina Maria Pop, elevă la Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare.

În cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin la această frumoasă sărbătoare închinată Sfântului Acoperământ al Macii Domnului, a fost explicată însemnătatea acestei zile; astfel, Preasfinția Sa, a subliniat într-un mod cu totul special, relația dintre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fecioara Maria, mama Sa.

„Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Sfânta noastră Biserică în amintirea zilei în care Maica Domnului s-a arătat în biserica din Vlaherne, fiindcă la data de 1 octombrie 911, când se făcea priveghere în biserica din Vlaherne, pentru salvarea cetăţii care era asediată, la ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi”, a precizat Preasfinția Sa.

„Astăzi cinstim Sfântul și Cinstitul ei Acoperământ deoarece Maica Domnului este iubitoare, pururea rugătoare și grabnic izbăvitoare pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu. În fața icoanei Maicii Domnului se fac cele mai puternice rugăciuni”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

La final, părintele arhimandrit Macarie Motogna a mulțumit Preasfințitului Părinte Iustin pentru prezența în mijlocul credincioșilor, pentru rostirea bogatului cuvânt de învățătură, și, a dăruit Preasfinției Sale, din partea obștii monahale, o icoană pictată reprezentând pe Maica Domnului și un coș cu flori.

Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.