S-au constituit consiliile locale în Mireșu Mare și Baia Sprie

0
62

Orașul Baia Sprie și Comuna Mireșu Mare au oficial noile consilii locale constituite. Săptămâna trecută, primarii din cele două localități au depus jurământul.
„Am depus jurământul pentru un nou mandat de primar al comunei Mireşu Mare. Să fii primar în comunitatea în care trăieşti de-o viaţă – un moment plin de emoţie, care te încarcă de responsabilitate. Vă asigur că voi fi primarul întregii comunităţi, indiferent de opţiunea politică. Am convingerea că în al doilea mandat voi duce la bun sfârşit marile proiecte pe care le-am început în mandatul 2016-2020 – apă, canalizare, gaz. Împreună, vom începe şi alte proiecte pentru creşterea calităţii vieţii, pentru binele tuturor”, a spus Ioan Mătieș, la învestirea în funcție.
Și primarul orașului Baia Sprie, Sebastian Alin Bîrda, a depus jurământul, fiind la al doilea său mandat de primar. Și el a promis că va continua proiectele începute și atât de importante pentru comunitatea locală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.