A doua restanță, alte trei puncte • ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Carmen București 6-0 (3-0)

0
169

A doua restanță pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare și alte trei puncte adjudecate de „domnițele râului”. Duminică, gruparea antrenată de Liviu Ivasuc a dispus, pe stadionul „Viorel Mateianu”, de Carmen București cu scorul de 6-0 (3-0), fiind cea mai concludentă victorie a sezonului.

ACS Fotbal Feminin a profitat și de faptul că echipa din capitală a venit fără șapte dintre titulare, toate lipsind din motive personale. Asta nu înseamnă că vrem să luăm din meritele jucătoarelor noastre, însă drumul spre obținerea punctelor puse în joc a fost unul facil.
„Domnițele râului” au tratat meciul cât se poate de serios și după cinci minute aveau avantaj dublu, prin golurile marcate de Laura Desmerean (3) și Marinela Cotos (5). Diferența a crescut la scor de neprezentare în minutul 28, Denisa Predoi stabilind scorul pauzei. La fel de motivate au ieșit și de la cabine și în decurs de numai șapte minute ACS Fotbal Feminin a înscris alte trei goluri, semnate de Raluca Dragoș (49), Cristina Pălincaș (52) și Diana Pop (56). Acesta va fi și scorul final, unul neașteptat, care duce gruparea băimăreană pe poziția a opta.
• ACS Fotbal Feminin Baia Mare: Krisztina Szoke-Nagy – Denisa Olar, Camelia Daneliuc, Diana Pop, Paula Gavriș – Alexandra Buftea, Laura Desmerean, Raluca Dragoș, Cristina Pălincaș – Denisa Predoi, Marinela Cotos. Au mai jucat: Patricia Șpan, Alexandra Boldijar, Cristina Paștea și Andreea Indrecan. Antrenor: Liviu Ivasuc.
• Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod) – Alin Revnic (Cluj-Napoca), Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare).
Anul nu s-a încheiat pentru ACS Fotbal Feminin, care mai are de jucat alte două restanțe, ambele în această săptămână și în deplasare. Miercuri, de la ora 12.00, băimărencele vor merge la Iclod pentru întâlnirea cu Universitatea Olimpia Cluj, campioana en-titre, iar sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11.00, este programată restanța de la Fair-Play București.
Tot duminică s-au jucat alte două restanțe: Fair-Play București – Universitatea Olimpia Cluj-Napoca 2-5; Piroș Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic 2-0.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.