Strategia în domeniul turismului din Borșa, pentru următorii ani, este vastă, bine gândită și creează premisele unei dezvoltări economice a orașului, având la bază această componentă. Primăria are în vedere, în viitorul apropiat, construirea unui Aquapark, peste 10 pârtii noi de schi și un muzeu al mineritului în Baia Borșa.
Proiectul telegondolei și al pârtiei olimpice de schi este în derulare și se apropie de final.
Iată ce spune primarul Ion Sorin Timiș despre aceste proiecte:
Turismul este o componentă foarte importantă a Strategiei de dezvoltare a orașului Borșa pentru perioada 2021-2027 și va fi principalul motor economic al Borșei și al regiunii, cu un vast portofoliu de proiecte.
• Finalizare lucrări de construire telegondolă și pârtie olimpică de schi în zona Buza Dealului. Proiectul se derulează prin programul Masterplan în Turism cu finanțare de la Ministerul Economiei
• Construire terase belvedere și observator astronomic. Proiectul prevede construirea unui refugiu Salvamont, a unui refugiu montan, o terasă cu priveliște de 180 de grade și a unei terase cu priveliște de 360 grade în zona de creastă la Buza Dealului, lângă stația de sosire a telegondolei. Proiectul este declarat eligibil la finanțare cu fonduri europene prin POR 2014-2020, axa 7.1
• Dezvoltare domeniu schiabil – prin construirea a 12 noi pârtii de schi și a 6 noi instalații de transport pe cablu care vor face legătura între pârtiile existente (telegondolă, Știol, Pasul Prislop). Prin implementarea acestui proiect se va ajunge la un domeniu schiabil cu o lungime totală a pârtiilor de schi de 45 km, la altitudinea maximă de 2.000 m. Proiectul urmează să fie depus spre finanțare prin fonduri europene, prin programele de finanțare derulate în perioada 2020- 2027
• Construire parc tematic și tiroliană – în zona fostei trambuline de sărituri cu schiurile. Parcul va cuprinde, pe lângă trambulinele de sărituri (K90, K70 și K30), un muzeu al schiului, o tiroliană cu o lungime de 200 m, tubing, ansambluri de jocuri și divertisment. Proiectul este în faza de concept, realizat de o companie austriacă, lider mondial în acest domeniu cu peste 160 de proiecte realizate în întreaga lume. Și acest proiect se va derula prin finanțare cu fonduri europene
• Construire aquapark. Prin această investiție se dorește punerea în valoare a vechilor bazine de la Spitalul Borșa prin modernizarea și extinderea bazei actuale. Odată ce clădirea va trece în proprietatea UAT Borșa, se va întocmi documentația necesară și se va depune spre finanțare pe fonduri europene
• Amenajare mină turistică și muzeu al mineritului în zona Baia Borșa
• Construirea unei telecabine care să facă legătura între Baia Borșa și Vf. Toroioaga. Proiectul se va derula în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului prin finanțare europeană
• Restaurarea Bisericii de piatră – monument din patrimoniul național – Sf. Ilie din zona centrală a orașului, proiect care este deja în fază de SF și va fi depus spre finanțare prin fonduri destinate restaurării monumentelor istorice prin Ministerul Cultelor
• Amenajarea potecilor turistice care fac legătura între orașul Borșa și atracțiile turistice din Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului. Proiectul se va derula cu finanțare din fonduri europene (Pietrosul Rodnei, Vf. Puzdrele, Cascada Cailor, Lacul Știol, Cascada Izvor, Fântâna Stanchii, Vârful Toroioaga)
• Amenajarea unui traseu de mountain-bike pe drumul ce face legătura între Zona Releu din Centru și Vf. Cearcănu
• Amenajarea unui parc de relaxare și divertisment în Zona Lăzuci, proiect ce se va finanța prin fonduri europene destinate aducerii în circuitul civil al terenurilor degradate
• Construire arenă biatlon și schi fond în Zona Pârâul Iancului. Proiectul se va derula prin Ministerul Economiei, în cadrul programului Masterplan în turism.






























