Sigur că fiecare parte a țării simte c-ar fi specială, c-ar avea mărețe recorduri, de neegalat. Sigur că noi, în calitate de maramureșeni, avem pretenția de a fi „și mai speciali”. Pe undeva, rândurile de față chiar vă pot convinge, dincolo de porți de lemn, de biserici, de rețete străvechi. Nu de alta, dar au și alții. Le împărțim în categorii, punem o barieră între recordurile naturale și cele făcute de mâna omului, cu sau fără voia sa…
Recordurile naturii
În primul rând, avem cea mai înaltă cascadă din România, cea de la Borșa, care, după diferite surse, are sau nu 100 de metri dar da, este cea mai înaltă din țară. 
E cascada Cailor. Culmea, cu nume asemănător avem cascada Piciorul Cailor, la Cavnic, singura cascadă din țară ce izvorăște direct dintr-o mină! Avem, de asemenea, se spune, cea mai mare pășune alpină din țară, cea de la Tătaru, pe care sunt, în vremurile bune, peste zece stâne de oi! De asemenea, teritorial este împărțită între trei comune, Desești, Giulești și Ocna Șugatag. Pășunea este cea care „învecinează” Sighetul, Săpânța, Baia Mare prin zona Blidari, cu Mara, Desești, Giulești!!! Avem și cel mai lung defileu din țară, Cheile Lăpușului, ajungând, cu sinuozitățile sale, la aproape 36 de kilometri!! Un alt record dat de natură este torentul Vinderelul, de la Repedea, râul cu cea mai mare diferență de nivel de la izvor la vărsarea în râul Ruscova, de peste 1000 de metri altitudine! Din păcate, avem și recorduri negative, inclusiv la capitolul Natură, nu doar la cel Uman. 
Avem cele mai impresionante niveluri de inundații văzute pe un același râu, Tisa, în creștere continuă din anii 70 până în anii 2000, cei cu secete prelungite, dar și cu finalizarea acelui dig de protecție. Chiar și așa, anul acesta în primăvară, apa Tisei ieșea iar în drumul național, la Teceul Mic. Acolo unde se și vede, pe corpul școlii părăsite, acele niveluri ale apei istorice… (vezi foto).
Omul și recordurile sale negative
Cel mai serios record făcut în Maramureș de mâna omului este unul evident negativ, dar readus în atenție de campaniile electorale. Avem cele mai vechi lucrări în curs într-un șantier, barajul și acumularea Runcu, începute în 1984-1985!! Tot aici, cu nota de umor aferentă, avem proiectele științifico-fantastice lansate, evident, tot de politicieni… tunelul pe sub Gutâi sau telegondola ce ar duce din Borșa în Vișeu, pe Valea Izei, poate și în Sighet, depinde de politician… Tot în zona negativismului, avem prezența constantă în topul național al celor mai mari tăieri de pădure, legale sau ilegale, de două decenii încoace. Apărem, de asemenea, în topul celor mai multor iazuri/halde de steril părăsite de minerit, în munți, unele acte interministeriale vorbeau de 2-300 de asemenea depozite de steril împrăștiate prin Maramureș!
Avem însă și recorduri cu care ne putem mândri. Din cel mai puțin știute. Avem, la Săliștea de Sus, ultima școală de lemn, datată în 1880. Avem una dintre cele mai mici biserici din țară, ba intră clar în topul mondial. Recordul de Guiness Book era bisericuța din Canada, din Niagara-on-the-Lake, în care încăpeau șase oameni. 
A fost detronată de cea din Nebbi, Uganda, în care încap trei persoane. Acum, puneți acele bisericuțe lângă cea din „fundul grădinii” muzeului Vasile Lucaciu din Șișești, care a rămas doar cu altarul, după secole. La fel, mai trebuie amintită chilia din munți, de la Bârsana, a pustnicului greco-catolic, cam de 2,5/2 metri, în care a locuit decenii. Avem, de asemenea, 4-5 cătune în topul național al localităților cu cei mai puțini locuitori. Avem zece cătune cu populație sub 100, iar recordul ni-l dă satul Jugăstreni, aparținând comunei Vima Mică, cu cică 43 de locuitori. Desigur, sătenii au și uitat când au fost 40 de oameni în sat… Și tot în Cartea 
Recordurilor de Maramureș ar merita menționat traseul de 60 de kilometri de cale ferată îngustă a Mocăniței, nu cel mai lung din țară dar cel mai lung… funcțional! Evident, din topul nostru nu poate lipsi cea mai înaltă structură din Româna, industrială sau nu, turnul combinatului Phoenix, de 352 de metri. Sigur, nefuncțional, din păcate, măcar pentru turism, dar din fericire pentru mediu. Băimărenii își amintesc…
Ei, avem cu ce ne mândri? Putem spune, cu emfază și fără șabloane electorale, c-am fi mândri că suntem moroșeni?
